* Ganduri bune

Understanding you have control over your emotions and actions is the first step toward overcoming any obstacle.

Cu trecerea anilor am invatat sa fiu om! Dar anul asta mi-a luat si mi-a dat in egala masura...
Si sunt recunoscatoare pentru fiecare lectie pe care am primit-o, unele din ele au lasat cicatrici in urma, dar nu ma mai deranjeaza, acum ma mandresc cu ele. Sunt recunoscatoare pentru oamenii frumosi care imi sunt alaturi si pentru prietenii pe care stiu ca pot sa contez orice s-ar intampla, iar asta e mare lucru.
Sunt multumita pentru vorbele bune pe care le-am spus altora si pentru cele ce mi-au fost adresate mie, din suflet pentru un alt suflet.
Sunt fericita pentru ca am invatat din ce mi-a fost dat si asa am ajuns sa fiu omul care sunt azi si vreau sa iti spun ceva, tu, oricine ai fi tu si citesti asta vreau sa stii...

Vreau sa stii ca nu esti singur si ca niciodata nu ai fost, iar ori de cate ori se intampla sa uiti asta cauta o oglinda si uita-te in ea, tu esti propriul tau model si oricate greseli ai fi facut, esti tot tu, nu lasa asta sa te opreasca, fii omul care ti-ai dorit dintotdeauna sa fii.
Vreau sa stii ca oamenii sunt rai, dar incearca sa nu ii judeci pentru asta, ofera-le ce ai mai bun, iar atunci cand nu esti apreciat pleaca, nu sta, invata sa accepti ca sunt oameni care poate nu vor intelege niciodata ce ai facut tu pentru ei, dar e in regula.
Vreau sa stii ca trebuie sa traiesti tot ce iti este dat sa traiesti, simte totul si ori de cate ori nu mai poti alerga, mergi, dar nu te opri, singura piedica iti esti chiar tu, tu decizi daca preferi sa pierzi zile, saptamani sau luni intrebandu-te de ce lucrurile au fost asa si nu altfel, de ce tie ti s-a intamplat, sau poti mai bine sa accepti, cauta lectiile, vezi tu, cand slefuiesti ceva nu-l distrugi, il transformi in ceva mai bun, tine minte asta.
Vreau sa stii ca trebuie sa iti asculti instinctul intotdeauna, dar intotdeauna! Nu cauta sa arati cu degetul, sa alegi vinovatul, ci gandeste-te ca vina e impartita, nu-l poti numi pe el dobitoc pentru ca nu te-a respectat, daca tu i-ai permis sa faca asta, la fel cum nu poti spune despre ea ca e idioata pentru cum a procedat, daca tu nu i-ai dat alta alternativa. Vina e mereu a amandurora cauta greselile tale, invata din ele si treci peste.
Vreau sa stii ca uneori trebuie sa iti vezi de drum, chiar daca drumul presupune sa mergi de unul singur uneori, nu-ti fie frica, vei invata sa te cunosti mai bine si vei cunoaste cu ocazia asta alti oameni cu alte povesti si cu alte lucruri de oferit.
Vreau sa stii ca nu trebuie sa ai regrete, iar daca ti se va da vreodata ocazia sa dai timpul inapoi, nu schimba nimic, da-ti doua palme peste cap cand ar fi nevoie si mergi mai departe. Nu te invinovati pentru ca ai gresit, e omenesc, dar invata ceva si incearca sa nu mai repeti. Nu te mai axa pe "ce-ar fi fost daca", ci traieste cu "a fost,chiar daca". Daca inima ta apartine cuiva, fii fericit! Daca nu esti alaturi de acel cineva, cauta-l pentru ca nu e loc de orgolii in iubire, cauta-l chiar daca te-a suparat ca a venit acasa tarziu sau ca a plecat fara sa va beti cafeaua impreuna, cauta-l pentru ca poti sa imparti cate asternuturi vrei cu altele sau altii, dar nu va fi la fel niciodata.
Vreau sa stii ca daca omul de langa tine nu te apreciaza trebuie sa iti faci bagajele, indiferent de cati ani ai si cati din ei ti i-ai petrecut alaturi de omul ala, nu cauta scuze de niciun fel. Oricat de mult vei amana momentul, o sa vina o zi cand nu vei mai avea altceva de facut decat sa deschizi usa si apoi s-o inchizi in urma ta. Nu uita un lucru, noptile alea nedormite, sticlele alea golite si privire altora aruncate asupra ta nu te vor ajuta niciodata sa iti revi mai repede, diminetile vor fi mereu la fel. Asa ca fa-ti un serviciu, daca el a fost un dobitoc si a plecat, lasa-l, iar daca ea a fost o idioata si a plecat, las-o si atat.
Vreau sa stii ca party-urile, betiile, adunarile, cluburile si noptile nedormite au farmecul lor, dar nu exagera, nu o sa iti umple niciun gol, nu o sa te faca mai fericit si peste cativa ani de zile vor conta doar cand le-ai facut pentru ca aveai un scop si pentru ca aveai oameni frumosi alaturi de care sa petreci ca sa te simti bine, nu ca sa ai o scuza ca esti tanar si la varsta asta asa trebuie sa fie. Respecta-te pe tine.
Vreau sa stii ca parerile de rau nu vor schimba uneori nimic, dar e in regula, nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic, nu poti sa dai anunturi in ziar sau la radio si nici nu poti aparea la o emisiune tv in care sa te apuci sa le explici oamenilor de ce parerea lor despre tine e gresita, e parerea lor si nu ar avea de ce sa te intereseze, retine un lucru, ei nu-ti platesc tie nicio factura si nici peste cativa ani n-o vor face.
Vreau sa stii ca oamenii care vor conta vor fi acolo si cand tu te vei imbata ca un bou sau ca o vaca si vei plange, iar apoi vei rade, vor fi acolo si cand tu vei gresi desi ei ti-au spus ca nu e bine dinainte, vor fi acolo si cand veti dansa si veti canta tot felul de melodii, te vor imbratisa si te vor intelege, ei vor sti ce fel de om esti asa ca nu iti face griji.
Vreau sa stii ca e in regula sa accepti scuzele si parerile de rau ale altora, iarta, lasa-ti mandria la o parte si apreciaza gestul, dar vezi-ti de drum, unele greseli nu trebuiau facute de la bun inceput, asa ca nu le mai cauta altora scuze, cauta tu motive sa devi mai bun si sa cresti.
Vreau sa stii ca niciodata nu e prea tarziu daca decizi sa crezi asta, poti ajunge sa schimbi multe, secretul e sa incepi de la tine, regulile tu le stabilesti, tu alegi daca te vei multumi cu jumatati de masura sau vei vrea mai mult de atat. Limitele tot tu ti le stabilesti si tot tu alegi pe cine vei lasa sa-ti fie alaturi- intensitatea unor momente, linistea si fericirea, certurile si impacarile, implinirea de a-ti vedea omul pe care-l iubesti ca zambeste pentru tine si datorita tie.
Vreau sa stii ca e important sa faci ceea ce e corect chiar daca nu vor fi aplauze si chiar daca nimeni nu iti va da vreun premiu pentru asta. Gesturile mici conteaza la fel de mult si faptul ca esti alaturi de cei dragi tie inseamna mult, cu toate ca poate uneori nu ii vei putea ajuta, tu fii acolo pentru ei.
Vreau sa stii ca totul tine de tine, cum lasi tu lucrurile sa te afecteze, cum reactionezi, asa ca nu-ti mai plange de mila, nu mai trage de oamenii care nu mai vor si nu mai au de ce sa faca parte din viata ta, nu te va ajuta cu nimic. Transmite-le ganduri bune celor ce au plecat din lumea asta si iti lipsesc, nu ii mai vorbi de rau pe cei ce au facut parte din viata ta la un moment dat, imbratiseaza-i pe cei pe care ii ai alaturi si ai incredere-n tine, tine capul sus si cauta in raul ala si un bine.
Vreau sa stii ca daca alegi sa lupti, vei ajunge departe! Ori de cate ori te pierzi, reaminteste-ti ca iti esti dator sa te regasesti. Citeste carti, bea ceaiuri, plimba-te, asculta muzica, calatoreste, spune-le celor ce iti lipsesc ca iti e dor de ei, multumeste-le celorlalti si tie, fii recunoscator pentru ceea ce ai, urmeaza-ti visele, inconjoara-te de oameni cu adevarat minunati care vor fi acolo oricand si de la care chiar vei avea ceva de invatat, oameni care vor vedea in tine un suflet frumos dincolo de zidurile ridicate si dincolo de defectele tale, oameni care te vor ajuta sa fii mai bun si sa cresti. Fii fericit si iubeste, iubeste cat poti tu de mult.
Vreau sa stii ca si tu contezi, tine minte asta.
Toate cele bune cer timp şi vin atunci când te simţi sufleteşte împlinit.

* Minti murdare

- L-a iubit! I-ar fi spus asta şi cu ceva timp în urmă, dar era plecat cu prietenii. Îşi dădea seama că-l iubeşte, pentru că aşa se simţea un alt om, un om întreg. Ştia să-i citească gândurile pe faţă şi poate nu de puţine ori şi-ar fi dorit o bucată de mister între ei. Avea presimţirea că toate sunt împotriva lor, deşi de atât de multe ori nu i-a păsat de ce spune lumea. Aşa că a învăţat de la el tot ce avea mai bun: să nu-i pese, să ierte, să uite. Lângă el a aflat că dragostea nu este o competiţie, ba nici o goană după fericire. Era o nebunie să trăieşti în intimitatea unor clipe care depăşeau momentele de rutină. S-a întrebat odată: şi dacă nebunia nu ţine decât pe jumătate? Răspunsul a venit mai târziu, când dragostea a trecut în reproşuri iar reproşurile în neînţeles. A plâns când i-a spus: pleacă! A plâns în hohote, fiind convinsă că toată dragostea se rezumă la el. De fapt, aşa şi era… Poate de aceea a părut surprinsă că e în stare să-l dea afară pe uşa din spate. Deşi părea că e singurul din lumea asta care poate să o înţeleagă, gândurile dintre două plânsete i-au răspuns că mai sunt şi alţii. Şi dacă ocazional el o va vedea pe bancheta din dreapta a unei maşini, să nu se mire. Despre el…da, sunt unele amintiri care nu se uită, dar nici nu se păstrează. Probabil astea şi sunt cele mai bune cuvinte: l-a iubit!

A descoperit în ea toate felurile de femei pe care şi le dorea alături: doamnă, prietenă, iubită, amantă. Cică dacă iubeşti, devii alt om. El nu mai era el, era noi. El a înţeles că între oameni şi dragoste nu se află doar o replică bună de agăţat, că după asta trebuiesc sute şi mii de multe alte replici. Şi dovezi.  Ştia că unul din doi se îndepărtează. El şi-a făcut de cap vreo câteva luni. El şi-a găsit o nouă viaţă. El pare fericit. Despre ea…da, sunt unele amintiri care se spală de timp, dar care nu se uită. Probabil astea şi sunt cele mai bune cuvinte: să ţină minte!
(Devorbacutine)

* From here. To here.

In timpul relatiei noastre m-ai intrebat odata cat de mult te iubeam si ti-am raspuns " De aici. ", te-ai uitat mirat la mine, nu ai inteles ce am vrut sa spun.

Dupa ceva timp de la despartirea noastra ti-am trimis un mesaj spunand " Pana aici." Dar din nou nu ai inteles.

Un lucru e sigur. 

* Suntem eroi

Ii aud pe unii spunand “prefer sa nu imi amintesc nimic!”.

Sa nu iti amintesti?

Doare? Nu-i nimic! Lasa sa doara, caci o sa treaca si asta. E bine ca doare, inseamna ca ai simtit ceva, ca ai pus suflet, ca ai trait, da dom’le inseamna ca ai trait cu toata fiinta ta!

Am amintiri pe care le voi purta cu mine toata viata, amintiri pe care le retraiesc cu nostalgie, cu zambetul pe buze ori de cate ori dau de ele prin mintea mea. Ele imi fac inima sa tresara si nicio cafea din lumea asta nu va putea sa faca asta vreodata. Unele din ele au durut candva, dar in timp, mi-au colorat sufletul, mi-au dat fericire si putere. Desigur, am ramas si eu cu golurile mele in suflet, caci mi-am lasat parti din el pe la altii, dar nu le-as astupa niciodata, nu as renunta si nu as vrea sa le ocup cu nimic, sunt dovezile mele ca traiesc din plin totul. Fara amintiri nu am avea nimic, nu am fi nimic, nu am simti nimic.

Iubeste din tot sufletul tau! Nu umbla cu jumatati de masura, traieste totul la maxim si nu lasa nimic sa te opreasca din drum. Sufera cand simti ca trebuie, lasa sa doara atunci cand doare, plangi cand e nevoie si razi ori de cate ori vrei sa faci asta. Cand obosesti nu mai alerga, mergi, mergi cat de incet poti tu, dar nu te opri, mergi si admira tot ce ai in jurul tau. Cand te pierzi reaminteste-ti cat contezi, iti esti dator sa te regasesti asa ca du-te si cauta-te, redescopera-te, permite-ti sa vezi cat ai crescut si zambeste. Fa ceea ce simti si asculta-ti instinctul, danseaza ori de cate ori esti suparat si nu vorbi la nervi, schimba-te in omul care-ti doresti sa fii. Nu-ti lasa sufletul sa imbatraneasca si nu lega oamenii de tine, lasa-i liberi si fi si tu la randul tau liber.

Singura piedica iti esti chiar tu, nu cara pietre dupa tine, deseneaza-ti aripi si lasa-ti gandurile sa zboare unde vor ele, colinda lumea-n lung si-n lat, nu lasa frica sa te conduca, cunoaste oameni si atunci cand se intampla sa nu fi de acord cu parerea lor, imprieteneste-te cu ei si vezi de ce, fii deschis la minte, fa ce-ti place si nu te opri din iubit. Nu te opri din iubit niciodata! 

Ai nevoie de un erou? De ce nu devi chiar tu unul?

Crede-mă, iubeşti cu toate celulele numai ceea ce eşti în pericol să pierzi. 

*Je ne regrette rien

Ma enerveaza ca ai crede ca inveti cu varsta sa gestionezi altfel problemele, dar de fapt e o consolare cu care ne amagim. Nu devine mai usor, lucrurile care dor, dor la fel de tare, ne enervam in continuare, doar ca acum din alte motive. Gresim in continuare, in alt mod atata tot. Avem aceleasi sperante de bine si cu toate astea desi uneori te astepti sa primesti un sut in fund sau ba mai rau nu te astepti deloc la el, impactul lui e acelasi, te darama la fel de tare. Uneori ai crede ca ai crescut, alteori descoperi ca a fost nevoie sa urci 10 scari, sa cazi jos de tot doar ca sa reusesti sa treci pe a 11-a. Ai crede ca ai reusit sa iti gasesti echilibrul si raspunsurile, ca de fapt dupa un timp sa descoperi ca echilibrul tau e relativ, mai aluneci din cand in cand si cumva iti gasesti raspunsurile, dar vezi tu..intre timp se schimba si intrebarile. Ma enerveaza ca lucrurile merg prost uneori, ca desi stiu ca sunt lectii pretioase pe care le voi invata, asta nu schimba lucrurile, nu le face mai usoare. Oamenii puternici sunt incercati cel mai tare, de ce? Pentru ca pot duce mult? Oare nu se gandeste nimeni ca si ei obosesc? Oare chiar nu conteaza asta? Uneori stiu ca viata ne incearca, ne urca pe cele mai inalte culmi ca apoi sa ne arunce atat de jos, sa ne lase fara nimic, ca abia atunci sa stim ce e de fapt libertatea. Dar dupa toate astea, dupa toate astea mai poti sa ramai bun? Mai poti sa ai sufletul curat? Sau devi ca restu' gol, de neclintit, de neimpresionat, un om cu sufletul inchis la culoare? Pierdem multe, castigam la fel de mult, si cu toate astea tot e greu sa pierzi cu demnitate, e greu sa accepti asta. Uneori lectiile pe care trebuie sa le invatam sunt dure si lasa rani adanci pe care doar timpul le va inchide, dar urmele, urmele alea nenorocite vor ramane intotdeauna acolo. Si te trezesti intr-o zi ca nu sti exact cine esti, tot ce sti e ca vrei sa fii fericit. Nu sti daca ai sufletul cald sau rece, nu mai sti lucrurile astea. Nimic nu e intamplator ai zice, si cu toate astea tot nu e usor sa te ridici, sa te scuturi si sa continui sa mergi la fel. Vei intelege ca uneori ai plecat, cand de fapt tot ce voiai sa faci era sa ramai, ca le-ai aruncat altora un "pleaca" in fata, desi voiai sa le spui "stai", ca uneori ai ramas desi voiai sa pleci. In timp vei vedea ca au fost lacrimi pe care le-ai irosit fara motiv si zambete mult prea false pe care le-ai afisat. Uneori vei vedea ca ai renuntat la oamenii la care nu trebuia sa le dai drumul niciodata si te-ai legat de cei pe care trebuia sa-i lasi sa plece. Vei vedea ca de prea multe ori ti-ai deschis sufletul in fata unora care nu au stiut ce sa faca cu el si ca de cele mai multe ori ai tinut cont de parerea acelora care nu vor mai insemna nimic candva. Ratiunea si pasiunea, carma si panzele, nu poti naviga fara vreuna din ele, dar de unde stii pe care trebuie sa o folosesti? Toamna e grea, mereu am stiut ca toamna tragi linie, iarna iti inveti de fapt lectiile, cand totul in jurul tau e neutru, iar primavara, primavara te regasesti, renasti, iei totul de la inceput, ca vara sa incepi sa iti scri iar povestea. 
Cine sunt eu de fapt? Un om care se lupta cu el si cu altii, care lupta pentru el si uneori impotriva lui. Un om care cade si se ridica, care spera si crede, care vrea sa fie mai bun si uneori reuseste, alteori nu. Un om care isi ridica ziduri, ca mai apoi sa le darame. Nu am nevoie de ele imi zic, nu am secrete, iar apoi ma apuc din nou sa le construiesc, mai puternice ca cele de dinainte. Un om care oscileaza, care vrea sa se gaseasca pe el si cu toate astea isi lasa parti din suflet pe la altii. Un om care iarta prea usor si de prea multe ori, in timp ce alteori nu poate sa faca asta nici macar o data, care acorda nenumarate sanse unora, in timp ce altii nu o vor primi nici macar pe a doua. Un om care de indata ce devine nepasator, isi da seama ca sa ai un suflet cald e totul, iar cand isi incalzeste sufletul isi doreste sa-l aiba din nou rece. Un om care vede si cauta binele in altii, iar daca se intampla sa nu-l gasesca intotdeauna, il proiecteaza. Un om care se consuma, care leaga sute de cuvinte, dar care cu toate astea uneori nu poate sa scoata niciun sunet, care crede ca oamenii au puterea sa se schimbe, dar care stie ca chiar si asa unii nu o vor face vreodata, care stie ca unii sunt prea mici ca sa creasca mari. Un om ca el sau ca ea, ca tine sau ca ei, care greseste si intelege ca e firesc, care se pierde uneori si care se regaseste, care intelege ca ratacirea face parte din viata noastra, ca uneori poti sa fii altfel si totusi sa ramai la fel, iar alteori esti acelasi, doar ca intr-un mod diferit. Un om simplu si totodata complex. Un om care vrea multe si care totusi uneori nu vrea nimic, un om care isi duce luptele cu demnitate pana si atunci cand e epuizat si un om care creste cu fiecare sut in fund.
Nu imi reneg niciun sentiment, le-am acceptat intotdeauna, fac parte din mine. Am iubit si am urat, am fost indiferenta, am tipat si am soptit in egala masura, am spus multe si uneori nimic, am aruncat cuvinte la nervi, pe unele poate ca le-as fi luat inapoi, pe altele le-as fi rostit la fel de tare. Si vine o zi cand ceva face click, asa e mereu si totul se schimba, tu te schimbi si in momentul ala sti, sti ca lucrurile nu vor mai fi la fel niciodata, ca tu nu vei ma fi la fel !
Dar nu regret, nu regret nimic !
Rabdarea e o virtute, iar intelepciunea e cea mai grea lectie.

* Fara titlu

Nu am vrut niciodata sa scriu despre tine...poate pentru ca nu as fi stiut de unde si cum sa incep sau cu ce, poate pentru ca am preferat sa le las toate in mintea mea ca cine stie poate pana nu le scri nu le simti la fel sau poate pentru ca ar fi fost prea multe de spus.
Uneori ma intreb cum a ramas cu mine...cumva am reusit sa ma pierd din nou pe drum, desi mi-am promis ca nu voi mai face asta niciodata, pentru nimeni. Cumva am reusit sa uit toate lucrurile pe care mi le-am spus atunci cand m-am ridicat, cumva am uitat de toate promisiunile facute atunci printre zambete si lacrimi. Am fost acolo, am fost acolo de atatea ori incat nu a fost niciodata nevoie sa lupti de unul singur, prostule. Te-am contrazis si te-am aprobat, te-am iubit si te-am negat. Am fumat pachete intregi de tigari in incercarea de a nu-mi lasa cuvintele sa iasa, uneori chiar am reusit. Am impartit pahare de vin din suparare alteori de fericire. Am impartit saruturi, dimineti si nopti, asternuturi, cafele si imbratisari, am impartit toate astea si inca cate. Mi-am dorit sa vezi lucrurile cum erau ele de fapt, dar abia acum am inteles ca si daca le-ai fi vazut, nu ai fi putut sa le intelegi. Mi-am dorit de prea multe ori sa nu sti ce inseamna sa doara, sa nu ai motiv sa doara, te-am protejat incat nu am vazut cum si cand din lumina s-a facut intuneric, cum si cand ai cazut, cum si cand am uitat de mine. Stiu ca oricat as vrea sa intelegi, e nevoie de timp pentru asta. Am crezut in tine, chiar si atunci cand ne luptam cu noi si intre noi, cu ei si impotriva lor, pentru ca oricum ce stiau ei, ce ar fi putut sti? Oricat de grele erau unele nopti, diminetile ne regaseam unul in bratele altuia. Nu asta era raspunsul oare? Sa nu ai intotdeauna nevoie de cuvinte? Ne-am tinut de mana incat cred ca si peste ani ti le-as recunoaste dintr-o mie. Ne-am urlat, ne-am cantat si ne-am soptit dragostea cum am stiut noi mai bine. Atata cat s-a putut. Atata cat a fost. Dar stii.. ba nu, nu sti.. au fost seri cand mi-am dorit sa te dau dracului si nopti cand chiar as fi putut face asta fara vreo urma de regret in suflet. Au fost dimineti cand te-am adorat si zile intregi cand te-am vrut doar pe tine, prostule.
Tu vei avea intotdeauna locul tau in inima mea si nimeni nu ti-l va putea lua vreodata. Ti-am promis ca mereu vei avea respectul meu, asa va fi. Asta e pentru tine, tu cel care ai fi putut sa fii, tu, omul care m-a scos din minti si pe care nu o sa-l uit niciodata. Poate candva vei intelege ca intre alb si negru ai nuante de gri, poate candva vei intelege cat de sus ai fost si poate tot atunci vei intelege si faptul ca nu vei mai ajunge acolo niciodata.

* "Cred".. Asa incepea...

Cand crezi, totul devine lesne, ca si cum ar curge in tine in loc de sange ulei cald.

Cred ca prietenii "se intampla" uneori chiar si o viata intreaga, fara ca tu sa poti sa-i alegi. Ei bine, sunt cativa oameni care au fost acolo de multe ori si le multumesc, intotdeauna le voi fi recunoscatoare pentru asta, dar ca ea.. ca ea nu e nimeni.
Ne-am cunoscut acum 10 ani, acum avem 7 ani de prietenie adevarata si inca numaram.
Totul a inceput intr-o iarna, eram pe o terasa (in mijlocul iernii si frig ca dracu), singura terasa de alfel de pe tot Republicii, bine terasa e mult spus, erau doua amarate de banci si o masa, dar noi vorbeam si beam cafea. Nu cred ca am cuvintele potrivite care sa descrie sentimentele de atunci, dar cumva stiam ca are nevoie de mine, la fel cum eu fara sa-mi dau seama aveam nevoie de ea. Ne-am completat si continuam sa o facem, sunt multe lucruri pe care unii poate nu le-ar intelege si chiar daca ar face-o, le-ar judeca. Ea ma intelege cum nimeni altcineva nu o face si pot spune ca nu e om care sa ma cunoasca cum ma cunoaste ea. M-a lasat sa-mi iau deciziile singura, mi-a dat sfaturile de care aveam nevoie si nu m-a judecat pentru alegerile mele (oricat de proaste ar fi fost ele uneori), pentru greselile pe care le-am facut, stie sa fie aici si sa-mi spuna ca o sa trecem noi si peste asta pentru ca nu e nimic care sa ne doboare prietenia.
Sunt lucruri pe care nu le uiti, poate ca nu-ti amintesti data sau ora, dar ce ai simtit atunci nu ai cum sa uiti. Anu' trecut cand m-am intors de la Mures ne-am vazut la o cafea, ne gandeam ce frumos ar fi sa mergem la mare, desigur in 2 zile aveam bagajele deja facute si eram in drum spre Costinesti- doar noi doua. Am ars pachete intregi de tigari impreuna, cu cafelele pe care le-am baut impreuna am putea deschide linistite o cafenea. Cand am implinit 18 ani mi-a facut cea mai frumoasa surpriza, stiam ca e plecata din oras, dar la 12 noaptea a aparut spunandu-mi "doar nu credeai ca o sa lipsesc de la ziua de nastere a cele mai bune prietene?"ei bine, in acel moment stiam ca nu mai am nevoie de nimic altceva.
De fiecare data cand imi spune "facem noi cumva sa fie bine"- stiu ca indiferent cat de greu e, vom trece si peste asta, cum am facut-o in nenumarate randuri si mai stiu ca oricate obstacole s-ar pune in calea prieteniei noastre, le vom depasi. Ei nu trebuie sa-i spun ce am, imi face o cafea, imi da lingurita rosie si ma lasa, iar cand pot sa vorbesc, ea e acolo sa ma asculte. Nu-mi zice niciodata "ti-am spus eu", stie ca uneori trebuie sa dai cu capu' ca sa te convingi si ca uneori ai nevoie de timp ca sa intelegi ca lucrurile nu sunt intotdeauna cum le vezi tu. Ea m-a invatat ca orgoliul nu iti aduce niciun castig, ca uneori "multumesc" si  "imi pare rau" valoreaza mai mult decat crezi si ca daca lasi de la tine nu esti mai prost, ci mai bun.
Am crescut si crestem impreuna, ne-am invatat sa ne intelegem, sa ne ajutam, sa ne incurajam si sa ne fim alaturi si stiu ca as putea scrie o carte cu toate amintirile pe care le-am adunat pana acum- sigur ar fi un bestseller.
De fiecare data cand incercam sa-l spalam pe Chilly, ajunge sa ne spele el pe noi. La fel cum de fiecare data cand spunem ca stam la o tigara, fumam minim 3. Imi aduc aminte de tabara din Apuseni cand stateam ca doua printese in fan, desigur niciuna din noi n-a dormit toata noapte pentru ca ne gandeam la insectele ce erau pe acolo. Cand ne-am apucat ca lumea de fumat mergeam prin parcu' din Livada ca nu cumva sa ne vada vreun cunoscut, nu de alta dar nu era o varsta tocmai potrivita. Mereu cand mergem sa ne facem poze din 50 daca sunt 2 bune inseamna ca ne pricepem. Avem tabieturile noastre, energizantele pe care le bem, parcurile in care mergem, glumitele pe care doar noi le stim si le intelegem, mistourile. Prima tentativa de a ne face unghiile cu oja- Hotel Delta, tabara la mare, au trecut ceva ani de atunci. Cd-urile din masina cu muzica de tot felul, melodiile noastre, paharul de Cola, canile noastre, plimbarile, aruncatul cu privirea, dusul masinii la spalatorie, cafeaua cu inghetata de la Mc, parcul de la Hidro, "ne vedem la tine"."Proasto, te-ai tampit de tot." apelativul "proasto" e o forma de alint pe langa multe altele. Asta e prietenia adevarata, un om pe care poti sa contezi la orice ora din zi sau din noapte, cu care sa razi si sa plangi, cu care sa faci tampenii de tot felul, care sa te inteleaga si sa te cunoasca, un om in prezenta caruia sa fii tu, fara ziduri ridicate.
Cred ca daca ar trebui sa ii multumesc pentru ceva aia ar fi prietenia, intelegerea, dragostea si rabdarea pe care ni le oferim una alteia in fiecare zi de 7 ani incoace si multi ani de acum inainte. Nu e doar prietena mea cea mai buna, e persoana mea, omul pe care contez cel mai mult si la care nu voi renunta niciodata.
Te iubesc, tu pisi.

Am inchis ochii si am zambit fara sa vreau. Am inchis ochii intr-o resemnare muta, stiind ca in continuare imi plac oamenii cu adevarat liberi. Liberi de durere, de suferinta, liberi sa zburde, chiar daca lor insisi le sunt pietre de moara, liberi sa greseasca, liberi sa recunoasca dragostea acolo unde o intalnesc si sa alerge spre ea cu bratele deschise, cu sufletul gata sa iasa din piept si liberi sa iubeasca, da, dom'le, sa iubeasca...

*Nu cred in regrete

The pains that have burned me and scarred my soul, it was worth it, for having been allowed to walk where I've walked, which was to hell on earth, heaven on earth, back again, into, under, far in between, through it, in it, and above. 

Nu am regrete, nu am crezut in ele si nu am sa incep acum. Poate ca daca as fi avut posibilitatea de a da timpul inapoi as fi facut unele lucruri diferit, poate ca as fi ales alte drumuri sau alti oameni, dar.. in final, cred ca nu as mai fi fost ce sunt azi. Nu cred ca am ales bine sau rau, cred ca am ales corect, am ales sa fac ce am simtit si asta a contat cel mai mult. Nu imi pare rau pentru oamenii care au decis sa plece, nici macar pentru cei pe care i-am lasat, nu imi pare rau ca unele lucruri nu au mers in directia in care am vrut eu, oricum in timp, s-a dovedit a fi cel mai bine asa. Poate ca mi-as fi dat cateva palme bine meritate peste cap uneori sau poate as fi pus punctul unde trebuia. 
Dar chiar si asa, uitandu-ma in spate pot sa spun ca sunt mandra de mine, de deciziile mele, de cei pe care ii am azi alaturi de mine si nu regret nimic. Am o mana de oameni pe care stiu ca pot sa contez oricand, care stiu ca vor fi acolo si azi si maine si mult timp de acum inainte. Poate ca as fi ajuns altundeva, poate ca as fi fost alt om, dar sunt sigura ca nu as fi avut amintirile pe care le am azi si frumoase sau mai putin frumoase, nu as renunta niciodata la ele. Realizarile mari se masoara in momentele mici, in gesturi simple care adunate te fac sa zambesti. 
In final asta e tot ce conteaza, sa nu ai regrete, sa fii sincer cu tine si cu ceea ce simti. Sa fii fericit si eu pot sa spun ca sunt fericita.  

* Decizii

Momente, alegeri. Drumuri ce se despart sau se intersecteaza sau formeaza unul singur. Decizii marcate de impulsivitate si decizii gandite timp indelungat. Incertitudine si siguranta.

Cred ca avem nevoie sa fim pusi in situatii cu un singur raspuns, alb sau negru, stanga sau dreapta, inainte sau inapoi. Alegeri ce trebuie luate mai devreme sau mai tarziu, alegeri ce ajung sa ne contureze, sa ne defineasca, fara a fi caracterizate drept "bune"sau "rele". 

Rutina.. oamenii nu au nevoie de rutina, au nevoie de cunoastere si autocunoastere, de curiozitate, de dorinta de a trece la urmatorul nivel, de bucuria de a cauta libertate, dar si siguranta, de necunoscut si provocari, de liniste in zilele obositoare, de fericire si de oameni. Oamenii au nevoie de toate astea. Cum altfel ar trai viata din plin? Cum altfel ar stii ce inseamna ea?

Nu, nu ar avea de unde.. fara asumarea unor riscuri- fie ele mari sau mici, lucrurile vor ramane la fel, intrebarile puse nu-si vor afla niciodata raspunsul, iar regretele vor fi mereu acolo. 

Cred ca cele mai bune decizii sunt cele de moment, marcate de impulsivitate caci nu mai ai timp sa le gandesti si sa le intorci pe toate partile, genul ala de decizii care-ti fac inima sa bata de doua ori mai tare..si atunci, primul raspuns care-ti vine in minte, ala e cel care va ajunge sa te defineasca, cel care te va face sa fii tu. Si e tare frumos cand te opresti cat sa privesti putin in urma si realizezi ca desi ti-a fost ca dracu de frica, ai ales corect. 

Frica.. e greu ca nu ai cum sa scapi de ea, dar poti sa ajungi sa o cunosti, sa intelegi cum poti sa o faci sa para mica in comparatie cu ceea ce vrei- inveti sa traiesti cu ea, iar cand vei reusi sa faci asta, cand vei ajunge sa nu ii mai permiti sa iti conduca lumea, atunci vei stii ca alegerile pe care le vei face vor merita, iar regretele nu-si vor mai avea locul.

De asta au oamenii de fapt nevoie, de situatii in care trebuie sa aleaga, de constientizarea si asumarea riscurilor, de intelegerea faptului ca prima decizie e cea pe care ei o vor cu adevarat. Punem intrebari altora si asteptam alte raspunsuri decat cele pe care ni le dam noi pentru ca ne e frica sa ne asumam responsabilitatea propriilor noastre alegeri si e pacat si trist, caci vor fi momente cand nu ne vom mai regasi, cand nu vom mai stii cine suntem si incotro sa mergem. Si atunci, ei bine, atunci vom incepe sa vorbim pentru ca vom inceta in a mai avea pace cu propriile ganduri si nu vom mai putea ramane in singuratatea lor, asa ca ele ni se vor muta pe buze. Abia atunci vei intelege de ce conteaza atat de mult sa faci ce simti, sa nu tii cont de frica si sa nu ai regrete. 

In the end, you have peace when you make it with yourself!

* Road trip

Cred ca uneori sunt anumite drumuri pe care nu le poti parcurge cu nimeni, doar tu, de unu' singur poti sa continui. Autocunoasterea implica multe, aduni amintiri, capeti sentimente- unele poate mai puternice decat altele, traiesti. Si din cand in cand trebuie sa pleci pe un drum doar al tau, doar cu tine, si atunci incepi sa "etichetezi" tot ce ai simtit si ce ai ajuns sa simti, oamenii pe care i-ai iubit si oamenii pe care-i iubesti. Te apuci sa "sortezi" amintirile si sa le pui una cate una in cutii sau pe raft, rescri unele povesti, altora le pui punct si pe unele abia acum le incepi. "Atasezi" raspunsurile la intrebarile pe care le aveai si lasi loc pentru raspunsurile la intrebarile pe care le ai, "lipesti" ceea ce s-a stricat intre timp ca sa le poti pune la locul lor si desigur "conturezi" urmatoarele vise. Cauti in "arhiva" si aranjezi sentimentele de care ai avut parte in ultimul timp, ca sa faci loc pe raft.
Cam cu asta te ocupi cand pornesti la drum cu tine, pentru ca doar tu poti sa rezolvi astea, nimeni altcineva, si merita, merita cand ajungi sa dai de poteci ce pot fi parcurse impreuna! Abia atunci reusesti sa intelegi cat de dator iti esti sa te regasesti- si e frumos.

* Continuitate

Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi putea sa vad momentele in care am simtit ca nu am un inceput sau un sfarsit, ca nu am limite, ca nu exista ceva ce sa imi poata opri gandurile-n loc, ca cineva ma auzea cu toate ca nu ziceam nimic si mai presus de toate asculta si chiar intelegea. 
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi da de ganduri atat de frumoase catre oamenii pe care i-am pierdut, de nopti care desi au fost galagioase au avut o liniste pe care nici pana-n ziua de azi nu pot sa o descriu, de sentimente care nu stiu cand au inceput si daca s-au terminat.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, vor fi "aceia" care si pana-n prezent si-au pastrat locul, cu bune si rele, cu toate peste cate am trecut impreuna, ei si azi mai sunt aici, ca vor fi oameni care au luptat cu mine si pentru mine, iar uneori si impotriva mea.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi intelege, voi fi constienta de greselile ce au fost facute, de promisiunile ce-au fost incalcate si mai bine c-a fost asa, de noptile pierdute tocmai pentru a intelege, de zilele care uneori au fost prea lungi, alteori prea scurte, de anii ce-au trecut si de oamenii care s-au schimbat.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, unele lucruri se vor aranja de la sine, unele incercari vor fi mai mult decat atat, ca o imbratisare poate spune mai mult decat pot exprima cuvintele, ca "imi cer scuze" nu presupune si iertare, ca e nevoie de timp cu tine si pentru tine si ca prietenii "se intampla" uneori chiar si o viata intreaga.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi vedea momente cand am crezut in orice, mai putin in gandurile mele, in ei si mai putin in tine, cand am vrut sa schimb ceva ce era de neschimbat, cand am aruncat vina, cand am invatat ca pot si ca se poate.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi ajunge sa accept ca oamenii gresesc, iar asta nu-i face mai putin buni, ca uneori e nevoie sa cazi singur ca sa te ridici tot singur, ca "acasa" e mai mult decat un simplu cuvant sau un singur loc -"cause they say home is where your heart is set in stone".
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi ajunge acum sa inteleg ca e normal sa doara, sa fie greu, sa nu intelegi si sa nu te intelegi, sa nu stii ce ai, sa fii bine, sa crezi si sa speri, sa plangi, sa ierti si sa te ierti, e normal, altfel nu ai mai avea ce sa povestesti sau in ce sa crezi sau ce sa cauti sau cum sa te regasesti atunci cand te pierzi.

Timpul separă prietenii de străini. Separă oamenii de persoane. Separă iubirea de iluzii. Separă visele de coşmaruri. Separă grijile de închipuiri. Separă teama de îndrăzneală. Trebuie doar să avem răbdare ca lucrurile să se întâmple aşa cum trebuie şi atunci când trebuie.

* Un alt tu

“ Directly, or indirectly, everything we write is for someone. ”

Ce-ti doresc?..
Liniste! Mai stii cum mereu iti spuneam ca in final, la sfarsitul oricarei zile avem nevoie de liniste si nu aia deranjanta, ci aia pe care o gasim in noi si pe care uneori, dar doar uneori o gasim si la altii, eu sper ca ai gasit-o si in altii, iar daca n-ai facut-o pana acum, sper s-o faci candva. Sper sa ajungi acolo unde iti doresti, oricum amandoi stim locul ala pe care-l meriti si care sunt convinsa ca va fi al tau. Ramai omul pe care l-am cunoscut eu si ofera-le si lor mai mult decat mi-ai oferit mie, mai sunt oameni la fel de nebuni care cred ca vor schimba lumea si chiar o vor face.
Intelegere! Intr-o lume in care greselile sunt judecate aspru, intr-o lume in care aprecierea adevaratelor valori a disparut, intr-o lume in care corectitudinea si munca nu sunt aplaudate, fii bun! Fii intelegator fata de oameni si fata de greselile lor, caci vezi tu si defectele ne definesc. Lumea e exact asa cum vrei tu sa o privesti, cauta oamenii frumosi, iar daca se intampla sa nu ii gasesti intotdeauna, fii tu unul din ei.
Incredere! Constuieste-ti vise de tot felul, mari si mici si munceste pentru ele, lupta ca un nebun si nu te da batut niciodata, iar daca decizi sa crezi in ceva, crezi in tine. Urca cat mai sus, dar din cand in cand opreste-te si uita-te cat ai urcat, fii mandru si tine minte ca destinatia nu conteaza atat de mult cat drumul parcus pana acolo. Am stiut intotdeauna ca un suflet nu poate fi niciodata prea mare si oricate bucatele din el ai da celorlalti, nu ai cum sa ramai fara, primesti altele in schimb, poate maine sau poate peste ani intregi, dar un lucru e sigur, nu ramai fara.
Stii, acum ceva timp as fi spus "te cunosc mai bine decat ai crede", acum pot spune cu zambetul pe buze " te stiam mai bine ca oricine.", iar asta valoreaza mai mult decat 1000 de cuvinte. Si cu toate ca prezentul meu nu te include si pe tine, mereu vei face parte din acei oameni care m-au crescut si alaturi de care am crescut.
In final, iti doresc numai bine, pentru ca si tu ai fost important !

* Unde gresim (?)

Spunem sau auzim "Te iubesc !" și imaginația noastră adaugă " și mâine, și mereu ". Mintea noastră schimbă timpul verbal la viitor: "Te voi iubi !", "mereu", firește. Dar "Te voi iubi !" nu poate fi urmat decât de "atâta timp cât te voi iubi !" Căci orice declarație de iubire este o promisiune falsă în afara momentului în care este rostită. 

Am inceput sa luam lucrurile mult prea personal, ne atacam cu totii din lucruri mici si neinsemnate, care nici macar nu ne sunt adresate. Purtam lupte grele intre orgolii, aducem la pachet gelozii si intrebari inutile, daramam podurile ce toretic ne leaga si nici macar nu mai vedem cand si unde sa punem punct. Ne promitem lucruri marete, jonglam cu cuvinte mult prea mari si poate, doar poate, unii nici macar nu le inteleg adevaratul sens. Purtam masti care nu ne apartin si pe care daca le-am descrie am face-o vag oricum. Aplaudam oamenii mici, iar pe cei mari ii "alungam" din societate, caci ei vad lumea altfel, iar acel "altfel" in ziua de azi nu e vazut cu ochi buni. Nu traim relatiile in prezent si fara vreo siguranta, fara certitudinea ca ele vor mai fi, le luam si le aruncam in viitor cu cuvinte prea mari, "Stii ca am sa te iubesc toata viata?", cand de fapt, nu stiti niciunul dintre voi, nimeni nu stie. In loc sa ne construim castelele ridicand mai intai baza, noi vedem deja turnurile care se inalta grandios pana la cer, iar cand castelul cade cautam vinovatul pe care sa-l aratam cu degetul lumii intregi. Nu, nu arhitectul e de vina. Poate daca inginerii si-ar face treaba cum trebuie si ar intelege ca anumite conflicte dintre ei sunt constructive, castelul lor ar deveni unul demn de invidiat. Avem un bagaj de intrebari pe care nu stim sa le punem sau nu vrem, asa ca am gasit o solutie mai buna, noi intrebam si tot noi raspundem, dar pacat ca o facem prost. Intre timp am devenit scriitori, regizori si actorii propriului nostru film, bineinteles ca nu e filmul bun, caci scenariile desi sunt realizabile nu prea au loc cum le vedem noi. Ca si actori trebuie sa recunosc ca devenim din ce in ce mai buni, din nefericire jucam pe scena in fata unui public care nu prea intelege ce vrem noi de fapt sa transmitem, asadar, fie ne indreptam atentia catre o audienta noua, fie ne schimbam stilul, depinde de posibilitati, eu as alege sa schimb audienta. Continuand, cred ca alegerile ne definesc si normal, oportunitatile pe care le acceptam sau refuzam. Schimbam casele pentru ca se strica un bec, casa vecinului parca e mult mai buna, cu adevarat trist e ca vedem ca e de 10 ori mai proasta abia dupa ce o cumparam si o vindem pe cea veche, se pare ca in final nu tot ce e mai frumos e neaparat mai bun. Carpe diem, nu stiu cum se face dar il intepretam din ce in ce mai prost de la o generatie la alta, cu siguranta nu se refera la faptul ca trebuie sa stai zile si nopti intregi in baruri si cluburi, sa uiti de scoala, sa nu citesti, sa nu te preocupe viitorul si cariera, caci ce medic ar mai sta ani intregi sa stearga bancile facultatii citind carti si tratate de tot felul si carand atlase grele care deformeaza coloana, probabil ca niciunul nu ar mai alerga prin spitale, niciunul nu si-ar mai pierde noptile de revelion sau zilele de nastere incercand sa-i ajute pe altii, ne-am distra cu totii cu "carpe diem".  
Uite si ipocrizia, a ajuns la loc de cinste, am auzit ca mai nou s-ar intelege bine cu reprosurile, nu cu cele intamplatoare, ci alea in ordine cronologica, de la Anna Karenina si pana-n prezent, fara a omite vreun eveniment.
Nu ne acordam timp sau intelegere sau timp si intelegere, caci greselile nu mai sunt permise, oricat de firesti si umane ar fi ele. Se presupune ca nu ne oferim unii altora ce avem nevoie asa ca mergem si cautam in alta parte, dar cu toate astea tot ne tragem unii pe altii in tot acest timp, ca apoi sa dam drumul la sfori sau sa tragem si mai tare de ele. Am ajuns sa ne dam cadouri masini si telefoane, o carte e neinsemnata, iar amarata aia de planta din ghiveci nu e un dar suficient de valoros, oricum cand ne despartim conducem masina pe rand si luam catelul sau copilul cu schimbul. 
Student? Ce rost are sa mergi la cursuri? Parca e ceea ce ai ales sa faci pentru ca nu ai avut de ales sau ai preferat ceva mai usor din care sa castigi bani mai repede  ti-ai dorit. Examenele se iau pe copiat, iar daca ajungi pe mana celui sau celei care a dat dovada de creativitate in a copia si iti face din greseala o vitamina liposolubila intravenos si dupa mana ta e inutila, daca inginerul ala priceput nu stie mecanica si te trezesti ca masina ta se dezmembreaza, daca la muzeu ti se spune ca Elena Vacarescu a fost de fapt o curva, daca profesorul ala cu o facultate in spate iti citeste de pe un nenorocit de powerpoint si daca iti cunosti mai bine drepturile decat un avocat e pentru ca in societate nu primeaza nivelul de inteligenta si posibilitatea intelectuala, ci notele cat mai mari de la examene. 
Lucram cu oameni, dar noi nici macar nu suntem capabili sa ne intelegem unii pe altii, sa ne cunoastem pe noi si intre noi, sa ne ajutam fara a astepta vreo rasplata in schimb, sa fim alaturi unii de altii atat la bine cat si la greu. Nu stim sa fim empatici, sa apelam la eufemisme cu toata increderea din lume, sa fim mai buni pentru noi si pentru ceilalti. Am ajuns sa ne aratam greselile cu degetul, sa aruncam vina, sa punem etichete pe orice sau oricine. Greu ne vorbim unii cu altii si mai usor ne vorbim unii pe altii. Ridicam vocea tot mai repede, iar cand vine vorba de dat sfaturi cu adevarat bune, cu totii suntem psihologi. Incercam sa ne schimbam unii pe altii dupa bunul plac si omitem ca uneori bunul nostru plac nu e neaparat bun.
  
Noroc ca mai sunt si exceptii !

* Punct si de la capat *

Cumva îmi pare că a trecut o veşnicie de atunci. Îmi pare că nici măcar nu era vorba despre mine. Ca şi cum nu a mai rămas nimic din ce a fost, de parcă în ziua când am plecat de la el mi-am lăsat acolo, la fereastra aia de la etajul 3 toate sentimentele. Sau poate le-am pierdut în altă parte, pentru că nu le-am mai gasit apoi nici măcar acolo.

“Te-ai schimbat”, mi-a spus. “Când?”

“N-am idee. Dar am ştiut că nu te mai iubesc când nu am mai putut să scriu despre tine.”

Se zice ca daca un om care scrie se indragosteste de tine, tu nu mori niciodata si pe buna dreptate. Dar cand sentimentele dispar, ce se intampla? Altele le iau locul, sau mai bine zis, altcineva. Si uite asa ajungi sa scrii despre oamenii ce intra in viata ta, despre oamenii pe care ii iubesti. Cei ce au ramas sau cei ce au plecat, desigur, rar se intampla sa mai scrii despre cei ce au plecat, caci doar uneori iti mai trec prin ganduri- zile de nastere, ocazii mai deosebite, intalniri intamplatoare, nimic special as zice. Dar pana si acele mici ciocniri accidentale se rezuma la discutii de dragul conversatiei sau poate de dragul trecutului, care oricum devine din ce in ce mai indepartat cu fiecare zi care trece. Ai fi surprins sa vezi fara cati oameni nu credeai ca poti sa traiesti si uite ca lucrurile au devenit frumoase in cele din urma si tu esti tot tu si fericirea ta e tot a ta. Poate de asta relatiile au nevoie de prezent, nu de ganduri trecute sau vise din viitor, caci daca ne-am lua dupa trecut am inainta greu sau poate am sta pe loc, iar daca am privi in viitor ar trece zile si nopti intregi fara noi. Fii aici, dar fa-o acum. Nu pot sa-ti promit ca sentimentele mele vor fi aceleasi si maine, dar in schimb iti pot promite ca atata timp cat am sa spun "te iubesc" va fi sincer. 

* Cu si despre oameni *

-Haide, spune-mi ce altceva iti mai place?
-Nu stiu, oricum ce conteaza?

Ce conteaza? Oamenii... da, oamenii conteaza. Sa-i vezi vorbind despre pasiunile lor, cum gesticuleaza, cum li se lumineaza privirea, cum isi pun ideile si visele in fata ta. Cum isi arata afectiunea in toate felurile posibile "incheie-te la haina", "ti-am adus niste ciocolata", "ai grija". Cum te mangaie, cum te incurajeaza cand iti e greu, cum stiu sa fie acolo pentru tine cu o vorba buna sau poate doar cu o mana pe umarul tau. Cum te accepta, cum iti dau sfaturi si fara sa le-o ceri uneori. Cum le pasa de tine, cum se trezesc dimineata buimaci si pun de cafea, cum spun ca se lasa de fumat si totusi nu o fac. Cum te iau in brate pentru ca pur si simplu le esti drag, cum incearca sa fie mai buni. Cum asteapta cu nerabdare vacantele, vara si sfarsitul de saptamana, cum isi fac planuri de tot felul si cum reusesc uneori sa iti aduca zambetul pe buze, cum vor sa te cunoasca si cum te studiaza. Cum se incapataneaza sa ajunga la timp, cum fac schimb de melodii si poze, cum incearca sa cante desi nu prea ii ajuta vocea. Cum merg vara in concedii in Austria si iarna in Dubai, cum se supara cand isi curata masinile inghetate si pline de zapada, cum au tot felul de plante a caror denumire nici macar ei nu o stiu. Cum iubesc animalele, cum cumpara haine si totusi uneori parca au dulapul gol. Cum scriu mesaje, cum fumeaza, cum merg, cum vorbesc. Cum se uita la tine cand esti o parte importanta din viata lor, cum se lupta sa convinga o lume intreaga sa lupte pentru cauza lor. Cum stau in tot felul de pozitii ciudate cand citesc, cum se bat pe telecomanda, cum stau ore intregi sa aleaga un film. Cum se aranjeaza, cum gatesc sau cum dau foc la bucatarie incercand sa gateasca. Cum se plimba fara vreo destinatie anume, cum se ingramadesc sa ia autografe, cum colectioneaza timbre sau dopuri si tot felul de lucruri ciudate. Cum isi aranjeaza cartile din biblioteca intr-o anumita ordine, cum gasesc ceea ce cauta in dezordinea din jur. Cum sunt fericiti si cum uneori spun glume pe care doar ei le inteleg. Cum rad, cum te tin de mana, cum te ajuta, cum te pupa. Cum isi cumpara reviste de tot felul doar ca sa le citeasca o data si apoi sa le arunce, cum stau zile intregi sa gaseasca cadoul potrivit, cum te surprind. Cum te fac sa te simti fericit, cum iti multumesc, cum beau sucuri cu gheata cand e frig afara si cum isi cumpara ciocolata calda sau ceai cand e cald. Cum deseneaza, cum te fac sa ii iubesti, cum isi aleg cu grija prajiturile. Cum beau cocktail-uri de tot felul, cum se uita la fotbal sau la tenis, cum le e draga marea. Cum au grija de prieteni si cum fac tot felul de combinatii de mancare. Cum merg la muzee si la teatru, cum incearca sa te faca sa razi, cum inca se uita la desene animate ..
..cum te iubesc.

Iubesc oamenii, mereu i-am iubit. Cu povestile lor, cu amintirile lor, cu calitati si defecte, cu lectii de viata, oameni de tot felul.

* Good people bring out the good in people *

Sunt oameni care te rascolesc, care-ti dau lumea peste cap, sau de fapt o aranjeaza in pozitia ei normala. Oameni mari cu suflete si mai mari, cu sentimente nobile si lectii de viata. Oameni pentru care te-ai schimba si azi si maine si poate mult timp de acum inainte, genul ala de schimbari pentru tine, cu rabdare si cu timp. Oameni care raman si care stiu sa fie acolo si aici, cu care inveti sa construiesti povesti mari din lucruri mici. Oameni care te asculta nu doar te aud, care iti arata ca detaliile de cele mai multe ori sunt mai valoroase decat privirea de ansamblu, care au rabdare, care spera, care cred in ei si in tine, care inteleg. Oameni potriviti in momente potrivite cu care nu visezi in viitor sau la un viitor, ci construiesti in fiecare zi unul mai frumos.
Oameni despre care ajungi sa scrii, iar cand ai inceput sa faci asta, parti din sufletul tau le apartin lor.

There’s something different about you. I don’t know what it is, but it makes me want to change every bad thing about myself.

* (A)casă *

Se strica un bec, iar tu ramas in intunericul ce s-a lasat te gandesti la ce folos sa stai sa schimbi acum becul, asa ca aduci o lampa in schimb cat sa lumineze pana se crapa de ziua. Dimineata vine, iar la cata lumina e uiti de nenorocitul ala de bec ars, oricum nu e un subiect de dezbatut si in fond, e doar un bec. Dar noaptea nu e asa simplu sa nu remarci faptul ca in locul becului sta aprinsa lampa aia care nici macar nu iti place atat de mult. Parca acum iti lipseste mai mult ca niciodata becul ala care lumina intotdeauna partea aia din camera in care-ti placea tie sa stai. E 3 dimineata, te imbraci si te duci sa cauti un magazin deschis unde sa gasesti un nenorocit de bec, oricum pana sa se arda nici nu ai bagat de seama ce mult conta. Dupa minute in sir de umblat pe strazi gasesti un non-stop, cumperi un bec, nu doua, unul si te intorci acasa. Inlocuiesti becul vechi cu altul nou si arunci lampa in gunoi, oricum nu ti-a placut niciodata lampa aia. Aprinzi lumina si te asezi pe canapea. Cine ar fi crezut ca poti sa zambesti ca un tampit doar pentru ca ai schimbat un bec? Poti sa dormi nu trebuie sa mai astepti dimineata.

Acum intelegi? Nu lasi lucrurile asa, nu pleci, ramai si le schimbi- le schimbi in bine, iar dupa ce faci asta, apreciaza naibii becul ala, poate data viitoare nu vei mai vrea sa schimbi casa doar pentru ca s-a stricat un bec. 

Am privit mereu, chiar şi în dimineţile în care tu fără să ai habar îmi pregăteai cafeaua, şi am văzut în întunericul tău un mister pe care mi-am dorit să-l dezleg.

E gata cafeaua.

* Viata este acolo unde te regasesti *

20 de ani petrecuti alaturi de oameni dragi- de aici sau de acolo, oameni care au stiut sa isi lase cate putin din sufletul lor, mie.

20 de ani de amintiri, de zambete, de reusite, de lectii bine invatate, de nopti pierdute, de prietenie.

20 de ani de iubit oameni frumosi.
Multumesc !

there are
some feelings
you will never
find words for.

you will learn
to name them
after the ones
who gave them
to you.