Ma enerveaza ca ai crede ca inveti cu varsta sa gestionezi altfel problemele, dar de fapt e o consolare cu care ne amagim. Nu devine mai usor, lucrurile care dor, dor la fel de tare, ne enervam in continuare, doar ca acum din alte motive. Gresim in continuare, in alt mod atata tot. Avem aceleasi sperante de bine si cu toate astea desi uneori te astepti sa primesti un sut in fund sau ba mai rau nu te astepti deloc la el, impactul lui e acelasi, te darama la fel de tare. Uneori ai crede ca ai crescut, alteori descoperi ca a fost nevoie sa urci 10 scari, sa cazi jos de tot doar ca sa reusesti sa treci pe a 11-a. Ai crede ca ai reusit sa iti gasesti echilibrul si raspunsurile, ca de fapt dupa un timp sa descoperi ca echilibrul tau e relativ, mai aluneci din cand in cand si cumva iti gasesti raspunsurile, dar vezi tu..intre timp se schimba si intrebarile. Ma enerveaza ca lucrurile merg prost uneori, ca desi stiu ca sunt lectii pretioase pe care le voi invata, asta nu schimba lucrurile, nu le face mai usoare. Oamenii puternici sunt incercati cel mai tare, de ce? Pentru ca pot duce mult? Oare nu se gandeste nimeni ca si ei obosesc? Oare chiar nu conteaza asta? Uneori stiu ca viata ne incearca, ne urca pe cele mai inalte culmi ca apoi sa ne arunce atat de jos, sa ne lase fara nimic, ca abia atunci sa stim ce e de fapt libertatea. Dar dupa toate astea, dupa toate astea mai poti sa ramai bun? Mai poti sa ai sufletul curat? Sau devi ca restu' gol, de neclintit, de neimpresionat, un om cu sufletul inchis la culoare? Pierdem multe, castigam la fel de mult, si cu toate astea tot e greu sa pierzi cu demnitate, e greu sa accepti asta. Uneori lectiile pe care trebuie sa le invatam sunt dure si lasa rani adanci pe care doar timpul le va inchide, dar urmele, urmele alea nenorocite vor ramane intotdeauna acolo. Si te trezesti intr-o zi ca nu sti exact cine esti, tot ce sti e ca vrei sa fii fericit. Nu sti daca ai sufletul cald sau rece, nu mai sti lucrurile astea. Nimic nu e intamplator ai zice, si cu toate astea tot nu e usor sa te ridici, sa te scuturi si sa continui sa mergi la fel. Vei intelege ca uneori ai plecat, cand de fapt tot ce voiai sa faci era sa ramai, ca le-ai aruncat altora un "pleaca" in fata, desi voiai sa le spui "stai", ca uneori ai ramas desi voiai sa pleci. In timp vei vedea ca au fost lacrimi pe care le-ai irosit fara motiv si zambete mult prea false pe care le-ai afisat. Uneori vei vedea ca ai renuntat la oamenii la care nu trebuia sa le dai drumul niciodata si te-ai legat de cei pe care trebuia sa-i lasi sa plece. Vei vedea ca de prea multe ori ti-ai deschis sufletul in fata unora care nu au stiut ce sa faca cu el si ca de cele mai multe ori ai tinut cont de parerea acelora care nu vor mai insemna nimic candva. Ratiunea si pasiunea, carma si panzele, nu poti naviga fara vreuna din ele, dar de unde stii pe care trebuie sa o folosesti? Toamna e grea, mereu am stiut ca toamna tragi linie, iarna iti inveti de fapt lectiile, cand totul in jurul tau e neutru, iar primavara, primavara te regasesti, renasti, iei totul de la inceput, ca vara sa incepi sa iti scri iar povestea.
Cine sunt eu de fapt? Un om care se lupta cu el si cu altii, care lupta pentru el si uneori impotriva lui. Un om care cade si se ridica, care spera si crede, care vrea sa fie mai bun si uneori reuseste, alteori nu. Un om care isi ridica ziduri, ca mai apoi sa le darame. Nu am nevoie de ele imi zic, nu am secrete, iar apoi ma apuc din nou sa le construiesc, mai puternice ca cele de dinainte. Un om care oscileaza, care vrea sa se gaseasca pe el si cu toate astea isi lasa parti din suflet pe la altii. Un om care iarta prea usor si de prea multe ori, in timp ce alteori nu poate sa faca asta nici macar o data, care acorda nenumarate sanse unora, in timp ce altii nu o vor primi nici macar pe a doua. Un om care de indata ce devine nepasator, isi da seama ca sa ai un suflet cald e totul, iar cand isi incalzeste sufletul isi doreste sa-l aiba din nou rece. Un om care vede si cauta binele in altii, iar daca se intampla sa nu-l gasesca intotdeauna, il proiecteaza. Un om care se consuma, care leaga sute de cuvinte, dar care cu toate astea uneori nu poate sa scoata niciun sunet, care crede ca oamenii au puterea sa se schimbe, dar care stie ca chiar si asa unii nu o vor face vreodata, care stie ca unii sunt prea mici ca sa creasca mari. Un om ca el sau ca ea, ca tine sau ca ei, care greseste si intelege ca e firesc, care se pierde uneori si care se regaseste, care intelege ca ratacirea face parte din viata noastra, ca uneori poti sa fii altfel si totusi sa ramai la fel, iar alteori esti acelasi, doar ca intr-un mod diferit. Un om simplu si totodata complex. Un om care vrea multe si care totusi uneori nu vrea nimic, un om care isi duce luptele cu demnitate pana si atunci cand e epuizat si un om care creste cu fiecare sut in fund.
Nu imi reneg niciun sentiment, le-am acceptat intotdeauna, fac parte din mine. Am iubit si am urat, am fost indiferenta, am tipat si am soptit in egala masura, am spus multe si uneori nimic, am aruncat cuvinte la nervi, pe unele poate ca le-as fi luat inapoi, pe altele le-as fi rostit la fel de tare. Si vine o zi cand ceva face click, asa e mereu si totul se schimba, tu te schimbi si in momentul ala sti, sti ca lucrurile nu vor mai fi la fel niciodata, ca tu nu vei ma fi la fel !
Dar nu regret, nu regret nimic !
Rabdarea e o virtute, iar intelepciunea e cea mai grea lectie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu