4 aprilie 2014

* Continuitate

Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi putea sa vad momentele in care am simtit ca nu am un inceput sau un sfarsit, ca nu am limite, ca nu exista ceva ce sa imi poata opri gandurile-n loc, ca cineva ma auzea cu toate ca nu ziceam nimic si mai presus de toate asculta si chiar intelegea. 
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi da de ganduri atat de frumoase catre oamenii pe care i-am pierdut, de nopti care desi au fost galagioase au avut o liniste pe care nici pana-n ziua de azi nu pot sa o descriu, de sentimente care nu stiu cand au inceput si daca s-au terminat.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, vor fi "aceia" care si pana-n prezent si-au pastrat locul, cu bune si rele, cu toate peste cate am trecut impreuna, ei si azi mai sunt aici, ca vor fi oameni care au luptat cu mine si pentru mine, iar uneori si impotriva mea.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi intelege, voi fi constienta de greselile ce au fost facute, de promisiunile ce-au fost incalcate si mai bine c-a fost asa, de noptile pierdute tocmai pentru a intelege, de zilele care uneori au fost prea lungi, alteori prea scurte, de anii ce-au trecut si de oamenii care s-au schimbat.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, unele lucruri se vor aranja de la sine, unele incercari vor fi mai mult decat atat, ca o imbratisare poate spune mai mult decat pot exprima cuvintele, ca "imi cer scuze" nu presupune si iertare, ca e nevoie de timp cu tine si pentru tine si ca prietenii "se intampla" uneori chiar si o viata intreaga.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi vedea momente cand am crezut in orice, mai putin in gandurile mele, in ei si mai putin in tine, cand am vrut sa schimb ceva ce era de neschimbat, cand am aruncat vina, cand am invatat ca pot si ca se poate.
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi ajunge sa accept ca oamenii gresesc, iar asta nu-i face mai putin buni, ca uneori e nevoie sa cazi singur ca sa te ridici tot singur, ca "acasa" e mai mult decat un simplu cuvant sau un singur loc -"cause they say home is where your heart is set in stone".
Nu as fi crezut vreodata ca privind in trecut, voi ajunge acum sa inteleg ca e normal sa doara, sa fie greu, sa nu intelegi si sa nu te intelegi, sa nu stii ce ai, sa fii bine, sa crezi si sa speri, sa plangi, sa ierti si sa te ierti, e normal, altfel nu ai mai avea ce sa povestesti sau in ce sa crezi sau ce sa cauti sau cum sa te regasesti atunci cand te pierzi.

Timpul separă prietenii de străini. Separă oamenii de persoane. Separă iubirea de iluzii. Separă visele de coşmaruri. Separă grijile de închipuiri. Separă teama de îndrăzneală. Trebuie doar să avem răbdare ca lucrurile să se întâmple aşa cum trebuie şi atunci când trebuie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu