* Fara titlu

Nu am vrut niciodata sa scriu despre tine...poate pentru ca nu as fi stiut de unde si cum sa incep sau cu ce, poate pentru ca am preferat sa le las toate in mintea mea ca cine stie poate pana nu le scri nu le simti la fel sau poate pentru ca ar fi fost prea multe de spus.
Uneori ma intreb cum a ramas cu mine...cumva am reusit sa ma pierd din nou pe drum, desi mi-am promis ca nu voi mai face asta niciodata, pentru nimeni. Cumva am reusit sa uit toate lucrurile pe care mi le-am spus atunci cand m-am ridicat, cumva am uitat de toate promisiunile facute atunci printre zambete si lacrimi. Am fost acolo, am fost acolo de atatea ori incat nu a fost niciodata nevoie sa lupti de unul singur, prostule. Te-am contrazis si te-am aprobat, te-am iubit si te-am negat. Am fumat pachete intregi de tigari in incercarea de a nu-mi lasa cuvintele sa iasa, uneori chiar am reusit. Am impartit pahare de vin din suparare alteori de fericire. Am impartit saruturi, dimineti si nopti, asternuturi, cafele si imbratisari, am impartit toate astea si inca cate. Mi-am dorit sa vezi lucrurile cum erau ele de fapt, dar abia acum am inteles ca si daca le-ai fi vazut, nu ai fi putut sa le intelegi. Mi-am dorit de prea multe ori sa nu sti ce inseamna sa doara, sa nu ai motiv sa doara, te-am protejat incat nu am vazut cum si cand din lumina s-a facut intuneric, cum si cand ai cazut, cum si cand am uitat de mine. Stiu ca oricat as vrea sa intelegi, e nevoie de timp pentru asta. Am crezut in tine, chiar si atunci cand ne luptam cu noi si intre noi, cu ei si impotriva lor, pentru ca oricum ce stiau ei, ce ar fi putut sti? Oricat de grele erau unele nopti, diminetile ne regaseam unul in bratele altuia. Nu asta era raspunsul oare? Sa nu ai intotdeauna nevoie de cuvinte? Ne-am tinut de mana incat cred ca si peste ani ti le-as recunoaste dintr-o mie. Ne-am urlat, ne-am cantat si ne-am soptit dragostea cum am stiut noi mai bine. Atata cat s-a putut. Atata cat a fost. Dar stii.. ba nu, nu sti.. au fost seri cand mi-am dorit sa te dau dracului si nopti cand chiar as fi putut face asta fara vreo urma de regret in suflet. Au fost dimineti cand te-am adorat si zile intregi cand te-am vrut doar pe tine, prostule.
Tu vei avea intotdeauna locul tau in inima mea si nimeni nu ti-l va putea lua vreodata. Ti-am promis ca mereu vei avea respectul meu, asa va fi. Asta e pentru tine, tu cel care ai fi putut sa fii, tu, omul care m-a scos din minti si pe care nu o sa-l uit niciodata. Poate candva vei intelege ca intre alb si negru ai nuante de gri, poate candva vei intelege cat de sus ai fost si poate tot atunci vei intelege si faptul ca nu vei mai ajunge acolo niciodata.