Suntem oameni !
Spune multe, presupune la fel de multe.
Oamenii sunt influenţabili, şi nu,nu doar cei slabi, toţi.Diferenţa e că unii recunosc,alţii nu.
Fiecare are darul de a-i schimba pe ceilalţi, de a-i aduce la ceva ce să le convină lor,să zicem copiile lor, oarecum. Fără ca ei să-şi dea seama imediat că au deviat de la ce erau şi ce sunt ei cu adevărat. Aşa că li se pare absolut normal ce au ajuns, fără să mai ţină cont de ce au fost. Şi din când în când cu puţin noroc, apar oamenii care te ştiau dinainte,şi se opresc şi nu,parcă nu prea le vină să creadă cât te-ai schimbat,încearcă şi ei, la rândul lor,să te aducă la ce erai.Fără ca măcar să încerce să-şi dea seama că uneori, ai nevoie doar de timp, timp în care să te aduni. Timp şi atât.
Fiecare om ajunge să te schimbe câtuşi de puţin. Şi abia atunci când apele se liniştesc, abia atunci vezi şi tu ce erai şi ce ai ajuns ,ţi se pare oarecum o prăpastie. Şi deşi nu vrei să recunoşti uneori, nu-i nimic nu a spus nimeni că e uşor să recunoşti că da, au reuşit, durează ceva timp până să vrei să schimbi ceva, de fapt până ajungi să fi pregătit să faci asta. Aşa că mai devreme sau mai târziu sfârşeşti obişnuindu-te cu ideea şi într-un final te întorci şi tu, cum au mai facut-o şi alţii înaintea ta, de fapt toţi, şi ajungi la intersecţia dintre ce ai fost şi ce eşti tu cu adevărat.
Ca mai apoi să o iei -iar- de la început.
Pentru un alt EL!
RăspundețiȘtergereeu sunt curios cine decide ce esti cu adevarat
RăspundețiȘtergereS-o iei de la capat ca sa ce? Sa te schimbe altii din nou si sa te opresti iar si sa spui:"Stai bai! Eu nu eram asa", ca sa o iei din nou de la capat si tot asa sa te pierzi pe drum aiurea, fara rost, doar pentru ca persoanele potrivite te prind in momente nepotrivite, sa te transforme in ce vor ei, ca sa le fie lor bine? Si probabil ca ar fi interesant sa vedem cati sunt ce vor ei pentru ca vor ei si nu sunt ceea ce sunt pentru ca sunt manipulati.
RăspundețiȘtergeretotuşi mă repet, dar cu cine am onoarea?:)
RăspundețiȘtergerePrimul comentariu ca anonim nu e al aceeasi persoane, crede-ma! Imi recunosc drepturile doar asupra celui de-al doilea comentariu anonim de la aceasta postare. In rest, cat mai multa inspiratie, banuiesc:).
RăspundețiȘtergereMi-am dat seama doar că eram curioasa să ştiu cu cine am onoarea, în fond ce ar avea ?
RăspundețiȘtergereSuntem diferiţi, avem opinii diferite şi ce-i cu asta?
Nimic, efectiv fiecare spune ce crede, tocmai de aceea nu văd nimic rău în a te prezenta:)