*Dincolo de orice zid|nori de zambet

Nu am mai scris de ceva vreme. Nu mai am deloc inspiratie,nu stiu despre ce sa scriu pentru ca poate toate pornesc sau duc la acelasi lucru, sau poate ca e doar un moment de liniste,da, un moment de respiro.
Chiar nu stiu daca astept vara pentru tampeniile ei sau pentru ca am intr-adevar nevoie de o pauza. Tind sa cred ca ultima varianta e cea corecta.
Nimic nu e clar,stiu ca nu a fost niciodata, si mai stiu ca ma convingeam singura ca de fapt e,la fel cum probabil ca fac si acum.

Dar asa cu tot cu vraistea care e,cu lucrurile si cuvintele aruncate-n graba,cu timpul pierdut,cu tot de fapt,as mintii daca as spune ca a fost degeaba.Azi stiu ca era incapatanarea aia copilareasca de a nu renunta, dar pana la urma timpul ne-a tras-o la amandoi.
A fost decenta si demnitatea comuna fiecarui om care a ajuns la concluzia ca mai mult rau ne facem si care ne-a pus sa facem stanga imprejur.Si nu a fost lasitate ca am renuntat,si nici frica, a fost minimul de respect pe care ni l-am putut acorda in astfel de "episoade".
A fost greu si a durut ca dracu uneori, dar pana la urma ne-a fost din nou bine,dar asta nu inseamna ca in urma nu au ramas cicatrici," ranile" s-au vindecat acum foarte mult timp.
Dar dupa atata timp,recunosc ca uneori,dar doar uneori imi mai aduc aminte de tine,si nu, nu vag, chiar foarte bine,si sincer imi e dor sa-mi fie dor de tine ,fraiere de vara trecuta si de acum 2 veri. Fraier care de fapt nu a fost niciodata un fraier oarecare. Fraier care a fost al meu si nu doar o data.

Si ce a fost imi aminteste ca inainte de toate tre sa stiu sa fiu mai intai pe "picioarele mele" si apoi sa am pretentii.
Totul e ciudat,si chiar si asa ciudat cum e ,imi e foarte, de fapt super bine.
De ce? Nu stiu ,am motivele mele.