We all move through five distinct stages of grief. We go into denial, because the loss is so unthinkable, we can't imagine it's true. We become angry with everyone - angry with survivors, angry with ourselves. Then we bargain. We offer everything we have. We offer up our souls in exchange for just one more day. When the bargaining has failed and the anger is too hard to maintain, we fall into depression, despair, until finally we have to accept that we have done everything we can. We let go. We let go and move into acceptance. (Elizabeth Kubler-Ross)
Basically, mai devreme sa mai tarziu, cu totii cadem cu un picior in groapa, si o parte din oamenii pentru care am fi fost in stare sa intoarcem lumea cu curu-n sus sustinand ca ei vor fi singurii care vor sta acolo, nu neaparat sa ne ajute, cat sa ne incurajeze, ei bine, taman ei nu apar ,si spre mare noastra mirare, in schimb isi fac aparitia ,cei pe care inainte poate nu-i vedeam ca sunt langa noi,cei de la care nici macar nu ne asteptam.
Anyway,si te ajuta cum pot mai bine, te asculta, si asta pentru tine, in acel moment, e cel mai important lucru, sa vezi ca sunt acolo oameni care stiu sa faca si asta. Si nu stii cum, nici macar nu te mai chinui sa iti explici, lor le poti spune exact ce ai.
De fata cu ei poti sa plangi(crying doesn't indicate that you're weak,since birth,it has always been a sign that you're alive) pentru ca pur si simplu stii ca nu te judeca, lor poti sa le spui razand cacaturile care au facut ca prin pieptul tau sa bata vantu',fara nicio retinere.
Ei stiu. Ei sunt in stare sa te incurajeze. Ei au trecut prin d-astea. Ei te inteleg. Ei nu judeca.
Si cand ii vezi cu cat calm iti vorbesc si cat de siguri sunt pe ei si cata incredere au in puterile lor, te gandesti oare pe ei ce i-a facut asa puternici? Poti simti atata siguranta in glasul lor cand iti spun ca ridicare ta va fi spectaculoasa, incat pare ca va dura o vesnicie pana vei ajunge si tu sa fi ca ei. Dar nu e asa, si ei la randu' lor si-au luat palme , si ei la randu' lor au fost imbranciti si au tot coborat panta, si parca nu se mai sfarsea.Era bine si-asa pentru ca doar stateau si se uitau la ce cacat urmeaza sa se mai intample. Asta pana cand nemaiputand nici macar sa planga, nici macar atat, s-au oprit din mers,si au inceput sa urce panta inapoi.
Asta inseamna ridicarea spectaculoasa, cea din care nimeni nu te poate opri si cea care care face ca urcarea sa fie foarte scurta, cea care le da peste nas tuturor si cea care te face sa spui cu zambetul pe buze si radiand de fericire, tu si tu si tu sunteti niste rahaturi de oameni, care nu tineti decat umbra pamantului, oameni demni de nimic ce sutenti.Cu multa lejeritate.
Si ajungi sa fi atat de fericit, incat sa simti nevoie de a-i incuraja si pe ceilalti, de a-i ajuta pentru ca ai capatat atata incredere-n tine cum n-ai mai avut vreodata.
O sa fie bine. Stim sa ascultam. Ne-am ridicat si tot noi i-am trimis in aia masii pe cei care nu tin decat umbra pamantului.
Join the club?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu