Firea umană, un lucru extrem de greu de perceput. Curajul, ambiţia şi tăria de caracter fac diferenţa. E cât se poate de inuman să crezi până în ultima clipă că totul o să depindă de ei şi tu nu o să ai cum să schimbi asta. Şi ajungi să fi tu ăla care dezamăgeşte, ăla care îi prăjeşte,să fi tu ăla care nu îţi puteai nici măcar imagina că în final totul o să depindă de tine,doar de tine. Şi aşa dai dracu,fără să ai cea mai mică intenţie de a face asta, cu o infantilitate imbecilă şi o slăbiciune caracteristică,din pură frică,frică, pentru că orice decizie presupune nişte riscuri, mai mari sau mai mici, pe care ni le asumăm sau nu, riscuri de care am mai dat până la momentul ăla şi decizii care nu au fost tocmai strălucite, aşa că învâţând din aşa zisele greşeli ne luăm măsuri de protecţie,pentru orice eventualitate şi uităm că trădăm încrederea unor oameni, şi nu e uşor să câştigi asta, îi călcăm în picioare, nu recunoaştem ce e de recunoscut, şi oscilăm de la o stare la alta, lăsând în urmă confuzii teribile. Deşi noi ştiam care e scopul, ce urmărim şi unde vrem să ajungem, doar că am socotit că ar fi mai bine să mai tragem de timp, încă puţin,încă puţin până când nu mai ai de unde să mai iei timp. Şi când ne trezim că am rămas cu mai nimic din totul care era înainte, da e un tot, într-un oarecare moment,pentru o oarecare perioadă de timp, ajunge să devină un tot,şi abia când nu-l mai avem, regretăm. Regretăm că nu am riscat suficient, că nu am avut tăria de caracter să trecem peste ce a fost în trecut şi din care se presupunea că avem de învăţat şi ajungem să ne înecăm ca ţiganii la mal. Cum să nu te oftici? Cum să nu ai o urmă de regret? Cum să ai o ambiţie cu care ai putea să muţi şi munţii din loc, dacă nu îţi mai foloseşte acum? Cum să vrei să continui, şi să fi dispus să repari ce ai stricat, dacă nu mai ai ce? Cum să vrei să te întorci, dacă ai plecat de frică să nu te frigi? Cum să vrei să schimbi ceva, dacă nu mai ai ce? Unde să te mai întorci, dacă nu mai e loc şi pentru tine? Cum să vrei ce ai avut, dacă le-ai lăsat din pură prostie? La cine să te mai întorci,dacă nu mai e nimeni acolo să te aştepte? Şi nu e vina lor că nu mai sunt acolo, e vina ta, că nu ai avut curaj, tărie de caracter şi ambiţie să rămai ,chiar dacă ar fi depins de ei. Păcat oricum.
Degeaba poţi acum, dacă nu ai fost în stare atunci.
Post Scriptum
Putem ierta nu-i aşa?
Post Scriptum 2
Scumpa we'll get over it :)! Hab dich lieb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu