*Empatie

Vara a început să fie iar vară (ca altădată). Cafeaua a început să aibă din nou acelaşi gust plăcut. Ţigările tot ţigări au rămas (bune oricum,indiferent de stare). Nehotărârea s-a dus pe apa sâmbetei. Timpul e timp şi atât .Visele au început să fie iarăşi vise, şi câteodată,poate,chiar mai mult de atât.Fericirea e singura care a rămas la fel ca şi înainte, doar că într-o doză mai mare. Şi eu..eu m-am întors ( cu puţin mai mult optimism şi bună dispoziţie)şi între timp am mai înaintat puţin.

După o bună perioadă de timp, după luni întregi,mă bucur teribil că pot spune ,vara asta nu. Vara asta nu-ţi mai aparţine ţie. E rezervată de ceva timp. Nu ştiu ce ai fost pentru mine, dar ştiu sigur ce vei rămâne, copilu. Dor? nu cred că îmi va fi de nimic, nici de nopţile pierdute,din cauza ta,nici de tine. Şi mai ştiu că tactu ar trebui să-mi dea despăgubire pentru toate pachetele de şerveţele irosite şi nervii,atât ai mei cât şi ai lor, care încă se ţin bine.Aş minţi dacă aş spune că a fost frumos. Frumosul a fost,poate,mai e,dar nici aici nu-i al tău. Şi a fost nevoie doar de puţină răbdare,nişte priviri cu subînţeles şi câteva greşeli din trecut, sper să întelegi într-o zi. Nimic nu e întâmplător!

Şi da,cred că fericirea nu ţine nici de circumstanţele exterioare,nici de starea lumii, ci de tine şi de încrederea pe care o ai în tine. Fericirea e singura care nu se supune legilor gravitaţiei,singura care odată ce îi dai drumul,îşi ia zborul. Poate pentru ca ne-ar fi mai uşor s-o regăsim apoi.

Nu-i aşa?