Trecutul e doar pentru bunul meu plac. Un fel de omagiu pe care-l aduc tuturor sufletelor care s-au perindat prin viaţa mea şi n-au ştiut să rămână. Sau n-am ştiut eu sa le păstrez.
Nu am scris niciodata despre ea. Dar azi am s-o fac. Ea, asa ii voi spune, numele este relativ.
Ar fi atat de multe lucruri pe care le-as putea arunca aici, sute, poate chiar mii de amintiri care s-au conturat tot mai proeminent cu trecerea timpului. Lectii bine invatate, nopti pierdute, lacrimi si zambete, certuri si impacari, plimbari lungi, cu muzica sau fara, discutii interminabile, prietenie neconditionata. Comunicam de multe ori din priviri, pentru ca stiam amandoua ca daca am incepe sa vorbim nu ne-am mai putea opri din plans, asa ca ne descarcam sufletele una in ochii alteia, fara cuvinte.
Pierdeam ore in sir povestind despre orice, facandu-ne scenarii de tot felul, care se puteau concretiza sau care aveau sa raman la stadiul de vise. Nu imi era frica ca nu am mai avea ce sa ne spunem, si chiar daca nu am mai fi avut, cu ea linistea nu a fost niciodata deranjanta.
Au fost nopti si zile intregi cand tot ce voiam sa facem era sa stam una in compania celeilate, sa ne uitam la filme, sa bem energizante si cafele, si cu toate ca avea suficient de multe pahare in casa, mereu imparteam acelasi pahar din care beam Cola. Era persoana care imi intelegea entuziasmul dupa ce citeam o carte, care ma asculta fara sa se planga, cum conturam idei de tot felul. Nu m-a judecat niciodata pentru greselile pe care le faceam, ma cunostea mult prea bine si ma primea de fiecare data inapoi, iar eu ma puneam cu capul pe picioarele ei si ea se juca cu parul meu.
Am avut cel mai bun sprijin in ea, stia sa aplaude fiecare reusita cu zambete si imbratisari, si sa stearga fiecare lacrima provocata de vreun esec, bineinteles ea nu era un om insistent, stia ca la momentul potrivit ii voi povesti totul. Am stiut, ne-am stiut una pe alta si de fiecare data cand ne-am indepartat, timpul a reusit cumva sa ne readuca inapoi, am avut un rol foarte important una in viata celeilate.
Certurile noastre, au fost si vor ramane intotdeauna memorabile, cu limbaj colorat, fara eufemisme, uneori ne uimeam cu imaginatia bogata de care dadeam dovada, stii , draga mea, inca nu e prea tarziu sa dam la teatru! , cu asta ne consolam de fiecare data. Ne-am uitat la seriale, am plans la filme, am impartasit emotii de tot felul, si poate n-am scris vreun bestseller, dar am stiut sa ne fim alaturi.
Zecile de tigari fumate, energizantele, baie la 2 noapte in piscina alaturi de berea cu lamaie, spaima care se citea in ochii ei cand a trebuit sa ma duca la spital la 4 dimineata, pentru ca am avut o cadere de calciu (spasmofilie-in termeni medicali) si fericirea de pe chipul ei cand a vazut ca sunt in regula, lucrurile astea nu se uita. Nu ne vindeam minciuni, ne-am spus intotdeauna adevarul, oricat de dureros ar fi fost el era intotdeauna pe buzele noastre, pur, in starea lui bruta, neslefuit, pentru ca stiam ca oricat de tare ne-ar putea dobori realitatea, ne aveam una pe alta, ne ridicam, ne zambeam si mergeam mai departe.
Stateam jumatate de ora sa alegem culoarea la oja, iar apoi inca jumatate sa ne punem de acord asupra modelului, oricum in final, erau ori negre, ori roz in cazul ei. Desi din cand in cand ne invadam teritoriul am avut stiluri diferite, opuse as putea spune, dar asta nu a fost vreo problema. Am crescut una in ochii alteia si am reusit sa ne intelegem, sa ne cunoastem, sa ne respectam si sa ne apreciem la adevarata valoare. Am invatat multe, sau mai bine zis, ne-am invatat multe. Cred ca experintele fiecareia au contat mult in prietenia noastra, a fost ca si cand ne puteam citi una alteia cuvintele deja bine intiparite pe retina, cuvinte pe care altii nu reuseau sa le vada.
As putea continua sa scriu despre ea pana maine dimineata, si tot nu cred ca as ramane fara cuvinte care sa descrie prietenia noastra. Ea e prietena mea cea mai buna, persoana mea, omul meu drag, ea e cea pe care o iubesc din tot sufletul meu. Cu toate ca timpul, sau poate noi am fost complicele propriilor noastre plecari, mereu va face parte din viata mea.
Oricum, la finalul oricarei zile, tot ce conteaza sunt amintirile frumoase cu care ai ramas si oamenii pe care i-ai cunoscut si care si-au lasat amprenta pe sufletul tau.
Si, cand a venit timpul, ne-am despartit fara cuvinte. Un ocean de bucurie ne-a inundat sufletele. Asta a fost tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu