* Miocard sub morfina II *

E o dimineata racoroasa de toamna si iata-ma aici, pe terasa in centru, ca de obicei A. intarzie, speram ca poate, dupa atatia ani, va scapa de obiceiul asta, dar oricum, daca n-a facut-o pana acum, nici n-o va mai face.

"O cafea tare, cu mult zahar si putin lapte, te rog. "- asa imi place sa imi incep diminetile, cu planuri sau fara, posibile sau mai putin posibile. Ah, uite ca vine, ma mir, am apucat sa ard doar doua tigari. 

Eu cu A. nu ne vedem prea des, recunosc, dar cand ne cautam, stim ca ceva se intampla in viata celeilate, bine sau rau, nu mai conteaza. 

-Buna dimineata! mi-a spus-o pe un ton cald, dupa o pauza in care a tras aer adanc in piept.

-Buna sa fie. Ce faci, draga mea? 

Isi arunca geanta pe scaunul de langa si incepe sa scoata de prin ea fel si fel de lucruri in incercarea de a-si gasi tigarile(un alt obicei de-al ei), timp in care imi explica cu toata sinceritatea de care dispunea," am incercat sa ajung la timp, m-am grabit." 

-Cine stie, poate peste inca atatia ani, vei ajunge si tu la timp, macar o data.

-Bloody hell!.. gata, le-am gasit. 

-In sfarsit, incepusem sa cred ca pana plecam o sa o scoti si pe maica-ta din geanta., am spus eu, tachinand-o putin.

-Haide, haide sa iti povestesc ce s-a intamplat. Dar stai inainte sa te aduc pe filmul meu, anul 2011-V. si PPP.

Am izbucnit amandoua in ras, de parca ne-am fi uitat la vreo comedie. Nu ca as aveam cum sa uit acel an, am cunoscut cativa oameni frumosi, cu unii n-am mai tinut legatura, din varii motive, dar oricum, ii voi tine minte toata viata.

-Ce diferite eram atunci, ce mult am crescut.

-Da, mi-e dor uneori de zilele alea, asa, sa continui, nu ai crede in cine m-am izbit ieri, involuntar, bineinteles, in V., care vazand ca sunt eu, a inceput o adevarata poveste, vorbea de parca am fost prieteni buni o viata intreaga, m-a intrebat ce face mama, cum mai sunt, in fine, discutii de zi cu zi, ca dupa sa-mi spuna ca urmeaza sa se casatoareasca si..

-Stai, V. se casatoreste? 

-Da, cu o fata din Franta cica, ma bucur pentru el. "Aere de Paris"., a adugat ea, incepand sa rada.

-Ce repede trece timpul, si PPP. e deja pe picioarele lui, s-a mai cizelat, mai imi scrie din cand in cand, nu ca as fi interesata, dar asa, de dragul vremurilor de la inceputul liceului.

-Stii, ma simt de parca au trecut ani intregi peste noi, desi sunt doar 2 ani jumate de atunci, dar oricum altii le-au luat locul in vietile noastre si au stat si ei ceva pe aici, bine, ce-i drept, au plecat si aia intre timp.

-Mai bine.

-Am cunoscut pe cineva., mi-a spus, facand cercuri cu lingurita in cana de ceai de fructe.

Nu am cerut nume si nu cred ca am facut-o vreodata, ma rezum la ce-mi povesteste despre el, numele sunt relative.

-Spune-mi, cum e?

-Ne-am cunoscut intamplator prin intermediul unei colege, e, cum sa spun..diferit. Nu cauta nimic, de altfel, nici eu nu o fac, dar e ceva la noi.

De fiecare data cand am auzit-o pe A. spunand "noi" , am stiut ca nu e un oarecare, nu avea sa fie o simpla intamplare si atat. Sigur avea sa urmeze o poveste.

-Il placi.

-Da, il plac, dar, stii cum sunt eu, m-am dezobisnuit sa depind de cineva, sa fiu atasata, sa ma implic emotional. La primele semne de tandrete, m-am panicat, mi-au trebuit doua zile sa reusesc sa ma calmez, la dracu. 

-Haha, stiu ce zici., am spus eu razand si nu prea. Si eu am momente cand as fugi in directia opusa, atat cat m-ar tine plamanii, deci nu prea mult. Dar dupa ma intorc.

-Nu stiu daca e curiozitate sau ceva mai mult. Incerc sa ma controlez, sa nu mai dau bir cu fugitii, dar la naiba si cu ciorba fierbite, te dezveti greu din a mai sufla.

-Uite, eu cred ca ar trebui sa te calmezi, panica asta a ta dureaza de ceva timp incoace, stiu ca nu-ti place sa simti ca ai apartine cuiva, dar dumnezeule, lucrurile noi sunt frumoase, oamenii noi sunt frumosi, gandeste-te cat poti explora- kilometri intregi de suflet, ce necunoscute iti sunt gandurile lui.

-Stiu asta, crede-ma imi repet lucrul asta ori de cate ori picioarele dau sa ma duca in directia opusa. Tu? Inca-ti mai plac provocarile, hah? 

-Cand nu mi-au placut A., cand nu mi-au placut?

-Curiozitatea asta a ta e de nestapanit, tu cred ca mananci suflete la micul dejun, de asta nu iei masa de dimineata. Ce-ti mai place sa-ti petreci timpul in mintea altora., a spus A. ranjind cu dintii ei mari si frumosi.

-Poate ca da.

-N-ai dat inca de unul care sa stie frate, sa stie, la dracu cu asta, sa stie sa se joace cu sufletul tau. Sau, poate-ai dat, dar nu ai apucat sa-mi spui.

-Haide, haide, nu ma face sa te alerg prin tot orasul, nu de alta, dar sigur ne-am opri in parc pe vreo banca, ca de obicei.

-Stii ca dragostea pe care ti-o port e nemarginita, da?

-Si n-am sa uit asta niciodata, stai linistita.

-Ce nebun! Ce nebun! a inceput ea sa gesticuleze, mai sa-si verse ceaiul peste telefon. 

Nu ca ar fi prima oara cand ar face asta, e, ca sa o descriu frumos, e o aiurita.

-Cine tu?

-El. Ieri am mers la el sa vedem un film, si intelegi ce vreau sa spun.

-Hahaha, you little hooker. 

-Asa, si culmea, se aud cheile-n usa, nu numai ca s-au auzit cheile-n usa, dar problema mea era " sa ma fut, dobitoaco ai facut asta deja, unde cacat mi-am aruncat hainele? " (nu am de gand sa o cenzurez pe A., injuraturile ei m-au amuzat dintotdeauna, este foarte creativa), isi trage asta niste pantaloni pe el si iese din camera, ma lasa-n dormitor, timp in care caut cu toata disperarea din lume, tricoul si pantalonii. Ies si eu din camera, maica-sa cu un zambet larg, ma intreaba daca raman la masa de pranz. O refuz politicos si apoi insista sa raman, dupa ce ca ma simteam aiurea, mai ma pune sa raman si la masa. In fine, accept pana la urma. La masa mi-a povestit vrute si nevrute. A fost pentru prima oara cand am cunoscut-o.

-Parca te si aud cum iti spuneai in gand, "Buna, eu sunt (nume), prietena /amica/ iubita fiului dumneavoastra." pentru ca bineinteles, nu ati discutat formalitatile astea.

-Da, jur, exact asa a fost. Si pana la urma a spus el, "ea e (nume), o sa va mai intalniti voi." Cand l-am auzit, m-am ridicat de pe scaun am luat o oala si i-am dat-o de cap, glumesc, as fi vrut, dar m-am rezumat doar la o privire cu subinteles.

-Tu. Tu esti de o nebunie fantastica!, i-am spus in timp ce ma amuzam copios pe seama ei, din dragoste, bineinteles.

-Ca tu tare departe esti de mine. Oare o sa-l intrebe de mine?
-Poate da, poate nu. Dar, n-ar trebuit sa te intereseze asta acum.
-Da. Imi place. Cat e ceasul..

-Hai sa cerem nota, am atatea de facut azi.

-Stiu cum e, si eu am o lista intreaga, cu putin noroc le termin pana deseara.
-Neahhhh!, am spus noi deodata, si am inceput sa radem.

Ne-am adunat lucrurile si am plecat, a ramas ca ne vom auzi. Asta ne spunem de fiecare data, dar niciuna nu stie cand.
Cred ca in asta consta farmecul prieteniei noastre.