* Marie *

A fost odata o fata Marie,
mergea des prin calatorii,
avea prieteni cam zglobii
si nu credea in cununii.
Bea cafea cu zahar zi de zi,
stia a scrie "sa fii"cu doi de i,
cumpara flori rosii si portocalii
si ii placea sa scrie poezii.
Pentru ea tristetea era gri,
iubirea avea tente albastrii,
cantecul si azi i-l poti auzii
in orice colt de lume-ai fi.
Zambea mereu, asta sa stii,
credea ca oamenii raman copii,
asa era a mea Marie
cu ochii ei verzi-cafenii.

* Miracole ascunse intre doua coperte *

Suntem gandurile ratacite ale trecutului, sufletele hoinare ce lipsesc din prezent si, supusii viitorului. Astia suntem noi, generatii intregi de oameni incapabili de a tine pasul cu timpul.
Azi oamenii pot fi impartiti in 3 categorii. Unii au cazut si nu au reusit sa se mai ridice, sau nu au mai vrut, si au trecut anii peste ei, atata timp..ei sunt oamenii mici care nu vor creste mari. Putini sunt cei ce isi au sufletul in prezent, adevarati maestri ce reusesc sa fie stapanii proprilor ganduri. Iar altii, altii au crescut mari prea repede pentru ca nu au avut de ales.
Generatii intregi de oameni care se lupta cu timpul, cu amintirile, cu ei si intre ei. Astia suntem noi, oameni mici sau mari. Tipam unii la altii in speranta ca poate asa ne vom face ascultati nu numai auziti. Tragem din rasputeri de cei de langa noi pentru ca nu vrem sa mergem singuri pe alt drum. Suntem rai cu noi si cu ceilalti, zambim tot mai rar celor din jurul nostru, nu mai dispunem de rabdare pentru a citi carti. Ne aruncam pasiunile la gunoi, nu mai ajutam pe oricine are nevoie de noi. Suntem prea preocupati pentru a mai da buna dimineata doamnei de la florarie sau chelnerului amabil ce ne-a servit cafeaua. Uitam sa ne uram o zi buna cand iesim din casa si ne e tot mai greu sa ne spunem unul altuia ce avem nevoie. Ne cerem scuze de prea putine ori si abia daca ne mai explicam unde am gresit. Ne batem pe scaunele libere din autobuze, ne plimbam prea putin prin parc. Ne judecam numai dupa aparente si suntem intotdeauna prea grabiti sau prea obositi pentru a merge cateva statii pe jos. Ne certam din orice greseala si ne facem tampiti si dobitoci mai des decat ne adresam cuvinte frumoase. Cumparam flori doar la ocazii speciale si radem doar cand cineva cade pe scari. Ne uitam la stiri, aplaudam numai ce nu trebuie si ne incurajam tot mai rar. Barfele circula mai repede decat virozele si prieteniile sunt pe termen scurt. Ne spunem tot mai rar ca ne iubim si atunci cand o facem nici macar nu o mai simtim. Ne permitem tot mai rar sa fim cu adevarat fericiti si calatorim doar din cand in cand. Facem chefuri si mergem la gratar doar ca o scuza sa bem. Dam cu piciorul la tot ce nu ne convine si prea putini mai pun suflet in ceea ce fac. Fumam pachete intregi de tigari fara sa ne gandim la consecintele ce vor urma. Mergem la mare doar pentru distractie si prea putini dintre noi mai urca pe munti doar pentru frumusetea lor si cantecele la chitara seara in cabana. Ne e tot mai greu sa spunem ce simtim si ce vrem cu adevarat si concuram care isi ascunde sentimentele mai bine. Tinem relatii din frica, pentru ca trebuie sa ai curaj sa o iei de la capat cu altcineva. Ne ranim intre noi in incercarea de a tine focul aprins, dar in lupta noastra in a arunca lemne, nici macar nu observam ca el s-a stins acum mult timp. Uitam sa punem punct cand trebuie si suntem prea speriati sa lasam alti oameni sa intre in vietile noastre. Nu intelegem ca trebuie sa traim ce e de trait la momentul potrivit. Si cu toate ca avem atatea lectii bine predate, nu stiu cum se face ca nu le bagam in seama, nu reusim sa ne sincronizam.
Poate, doar poate, intr-o zi vom reusi sa tinem pasul cu timpul si poate ca atunci vom fi mai buni cu noi si cu ceilalti, si poate ca atunci vom fi si mai fericiti.

* Strugurii s-au copt in anul acela in lipsa ei*

Trecutul e doar pentru bunul meu plac. Un fel de omagiu pe care-l aduc tuturor sufletelor care s-au perindat prin viaţa mea şi n-au ştiut să rămână. Sau n-am ştiut eu sa le păstrez.

Nu am scris niciodata despre ea. Dar azi am s-o fac. Ea, asa ii voi spune, numele este relativ.
Ar fi atat de multe lucruri pe care le-as putea arunca aici, sute, poate chiar mii de amintiri care s-au conturat tot mai proeminent cu trecerea timpului. Lectii bine invatate, nopti pierdute, lacrimi si zambete, certuri si impacari, plimbari lungi, cu muzica sau fara, discutii interminabile, prietenie neconditionata. Comunicam de multe ori din priviri, pentru ca stiam amandoua ca daca am incepe sa vorbim nu ne-am mai putea opri din plans, asa ca ne descarcam sufletele una in ochii alteia, fara cuvinte.
Pierdeam ore in sir povestind despre orice, facandu-ne scenarii de tot felul, care se puteau concretiza sau care aveau sa raman la stadiul de vise. Nu imi era frica ca nu am mai avea ce sa ne spunem, si chiar daca nu am mai fi avut, cu ea linistea nu a fost niciodata deranjanta.
Au fost nopti si zile intregi cand tot ce voiam sa facem era sa stam una in compania celeilate, sa ne uitam la filme, sa bem energizante si cafele, si cu toate ca avea suficient de multe pahare in casa, mereu imparteam acelasi pahar din care beam Cola. Era persoana care imi intelegea entuziasmul dupa ce citeam o carte, care ma asculta fara sa se planga, cum conturam idei de tot felul. Nu m-a judecat niciodata pentru greselile pe care le faceam, ma cunostea mult prea bine si ma primea de fiecare data inapoi, iar eu ma puneam cu capul pe picioarele ei si ea se juca cu parul meu.
Am avut cel mai bun sprijin in ea, stia sa aplaude fiecare reusita cu zambete si imbratisari, si sa stearga fiecare lacrima provocata de vreun esec, bineinteles ea nu era un om insistent, stia ca la momentul potrivit ii voi povesti totul. Am stiut, ne-am stiut una pe alta si de fiecare data cand ne-am indepartat, timpul a reusit cumva sa ne readuca inapoi, am avut un rol foarte important una in viata celeilate.
Certurile noastre, au fost si vor ramane intotdeauna memorabile, cu limbaj colorat, fara eufemisme, uneori ne uimeam cu imaginatia bogata de care dadeam dovada, stii , draga mea, inca nu e prea tarziu sa dam la teatru! , cu asta ne consolam de fiecare data. Ne-am uitat la seriale, am plans la filme, am impartasit emotii de tot felul, si poate n-am scris vreun bestseller, dar am stiut sa ne fim alaturi.
Zecile de tigari fumate, energizantele, baie la 2 noapte in piscina alaturi de berea cu lamaie, spaima care se citea in ochii ei cand a trebuit sa ma duca la spital la 4 dimineata, pentru ca am avut o cadere de calciu (spasmofilie-in termeni medicali) si fericirea de pe chipul ei cand a vazut ca sunt in regula, lucrurile astea nu se uita. Nu ne vindeam minciuni, ne-am spus intotdeauna adevarul, oricat de dureros ar fi fost el era intotdeauna pe buzele noastre, pur, in starea lui bruta, neslefuit, pentru ca stiam ca oricat de tare ne-ar putea dobori realitatea, ne aveam una pe alta, ne ridicam, ne zambeam si mergeam mai departe.
Stateam jumatate de ora sa alegem culoarea la oja, iar apoi inca jumatate sa ne punem de acord asupra modelului, oricum in final, erau ori negre, ori roz in cazul ei. Desi din cand in cand ne invadam teritoriul am avut stiluri diferite, opuse as putea spune, dar asta nu a fost vreo problema. Am crescut una in ochii alteia si am reusit sa ne intelegem, sa ne cunoastem, sa ne respectam si sa ne apreciem la adevarata valoare. Am invatat multe, sau mai bine zis, ne-am invatat multe. Cred ca experintele fiecareia au contat mult in prietenia noastra, a fost ca si cand ne puteam citi una alteia cuvintele deja bine intiparite pe retina, cuvinte pe care altii nu reuseau sa le vada.
As putea continua sa scriu despre ea pana maine dimineata, si tot nu cred ca as ramane fara cuvinte care sa descrie prietenia noastra. Ea e prietena mea cea mai buna, persoana mea, omul meu drag, ea e cea pe care o iubesc din tot sufletul meu. Cu toate ca timpul, sau poate noi am fost complicele propriilor noastre plecari, mereu va face parte din viata mea.
Oricum, la finalul oricarei zile, tot ce conteaza sunt amintirile frumoase cu care ai ramas si oamenii pe care i-ai cunoscut si care si-au lasat amprenta pe sufletul tau.

Si, cand a venit timpul, ne-am despartit fara cuvinte. Un ocean de bucurie ne-a inundat sufletele. Asta a fost tot. 

* Miocard sub morfina II *

E o dimineata racoroasa de toamna si iata-ma aici, pe terasa in centru, ca de obicei A. intarzie, speram ca poate, dupa atatia ani, va scapa de obiceiul asta, dar oricum, daca n-a facut-o pana acum, nici n-o va mai face.

"O cafea tare, cu mult zahar si putin lapte, te rog. "- asa imi place sa imi incep diminetile, cu planuri sau fara, posibile sau mai putin posibile. Ah, uite ca vine, ma mir, am apucat sa ard doar doua tigari. 

Eu cu A. nu ne vedem prea des, recunosc, dar cand ne cautam, stim ca ceva se intampla in viata celeilate, bine sau rau, nu mai conteaza. 

-Buna dimineata! mi-a spus-o pe un ton cald, dupa o pauza in care a tras aer adanc in piept.

-Buna sa fie. Ce faci, draga mea? 

Isi arunca geanta pe scaunul de langa si incepe sa scoata de prin ea fel si fel de lucruri in incercarea de a-si gasi tigarile(un alt obicei de-al ei), timp in care imi explica cu toata sinceritatea de care dispunea," am incercat sa ajung la timp, m-am grabit." 

-Cine stie, poate peste inca atatia ani, vei ajunge si tu la timp, macar o data.

-Bloody hell!.. gata, le-am gasit. 

-In sfarsit, incepusem sa cred ca pana plecam o sa o scoti si pe maica-ta din geanta., am spus eu, tachinand-o putin.

-Haide, haide sa iti povestesc ce s-a intamplat. Dar stai inainte sa te aduc pe filmul meu, anul 2011-V. si PPP.

Am izbucnit amandoua in ras, de parca ne-am fi uitat la vreo comedie. Nu ca as aveam cum sa uit acel an, am cunoscut cativa oameni frumosi, cu unii n-am mai tinut legatura, din varii motive, dar oricum, ii voi tine minte toata viata.

-Ce diferite eram atunci, ce mult am crescut.

-Da, mi-e dor uneori de zilele alea, asa, sa continui, nu ai crede in cine m-am izbit ieri, involuntar, bineinteles, in V., care vazand ca sunt eu, a inceput o adevarata poveste, vorbea de parca am fost prieteni buni o viata intreaga, m-a intrebat ce face mama, cum mai sunt, in fine, discutii de zi cu zi, ca dupa sa-mi spuna ca urmeaza sa se casatoareasca si..

-Stai, V. se casatoreste? 

-Da, cu o fata din Franta cica, ma bucur pentru el. "Aere de Paris"., a adugat ea, incepand sa rada.

-Ce repede trece timpul, si PPP. e deja pe picioarele lui, s-a mai cizelat, mai imi scrie din cand in cand, nu ca as fi interesata, dar asa, de dragul vremurilor de la inceputul liceului.

-Stii, ma simt de parca au trecut ani intregi peste noi, desi sunt doar 2 ani jumate de atunci, dar oricum altii le-au luat locul in vietile noastre si au stat si ei ceva pe aici, bine, ce-i drept, au plecat si aia intre timp.

-Mai bine.

-Am cunoscut pe cineva., mi-a spus, facand cercuri cu lingurita in cana de ceai de fructe.

Nu am cerut nume si nu cred ca am facut-o vreodata, ma rezum la ce-mi povesteste despre el, numele sunt relative.

-Spune-mi, cum e?

-Ne-am cunoscut intamplator prin intermediul unei colege, e, cum sa spun..diferit. Nu cauta nimic, de altfel, nici eu nu o fac, dar e ceva la noi.

De fiecare data cand am auzit-o pe A. spunand "noi" , am stiut ca nu e un oarecare, nu avea sa fie o simpla intamplare si atat. Sigur avea sa urmeze o poveste.

-Il placi.

-Da, il plac, dar, stii cum sunt eu, m-am dezobisnuit sa depind de cineva, sa fiu atasata, sa ma implic emotional. La primele semne de tandrete, m-am panicat, mi-au trebuit doua zile sa reusesc sa ma calmez, la dracu. 

-Haha, stiu ce zici., am spus eu razand si nu prea. Si eu am momente cand as fugi in directia opusa, atat cat m-ar tine plamanii, deci nu prea mult. Dar dupa ma intorc.

-Nu stiu daca e curiozitate sau ceva mai mult. Incerc sa ma controlez, sa nu mai dau bir cu fugitii, dar la naiba si cu ciorba fierbite, te dezveti greu din a mai sufla.

-Uite, eu cred ca ar trebui sa te calmezi, panica asta a ta dureaza de ceva timp incoace, stiu ca nu-ti place sa simti ca ai apartine cuiva, dar dumnezeule, lucrurile noi sunt frumoase, oamenii noi sunt frumosi, gandeste-te cat poti explora- kilometri intregi de suflet, ce necunoscute iti sunt gandurile lui.

-Stiu asta, crede-ma imi repet lucrul asta ori de cate ori picioarele dau sa ma duca in directia opusa. Tu? Inca-ti mai plac provocarile, hah? 

-Cand nu mi-au placut A., cand nu mi-au placut?

-Curiozitatea asta a ta e de nestapanit, tu cred ca mananci suflete la micul dejun, de asta nu iei masa de dimineata. Ce-ti mai place sa-ti petreci timpul in mintea altora., a spus A. ranjind cu dintii ei mari si frumosi.

-Poate ca da.

-N-ai dat inca de unul care sa stie frate, sa stie, la dracu cu asta, sa stie sa se joace cu sufletul tau. Sau, poate-ai dat, dar nu ai apucat sa-mi spui.

-Haide, haide, nu ma face sa te alerg prin tot orasul, nu de alta, dar sigur ne-am opri in parc pe vreo banca, ca de obicei.

-Stii ca dragostea pe care ti-o port e nemarginita, da?

-Si n-am sa uit asta niciodata, stai linistita.

-Ce nebun! Ce nebun! a inceput ea sa gesticuleze, mai sa-si verse ceaiul peste telefon. 

Nu ca ar fi prima oara cand ar face asta, e, ca sa o descriu frumos, e o aiurita.

-Cine tu?

-El. Ieri am mers la el sa vedem un film, si intelegi ce vreau sa spun.

-Hahaha, you little hooker. 

-Asa, si culmea, se aud cheile-n usa, nu numai ca s-au auzit cheile-n usa, dar problema mea era " sa ma fut, dobitoaco ai facut asta deja, unde cacat mi-am aruncat hainele? " (nu am de gand sa o cenzurez pe A., injuraturile ei m-au amuzat dintotdeauna, este foarte creativa), isi trage asta niste pantaloni pe el si iese din camera, ma lasa-n dormitor, timp in care caut cu toata disperarea din lume, tricoul si pantalonii. Ies si eu din camera, maica-sa cu un zambet larg, ma intreaba daca raman la masa de pranz. O refuz politicos si apoi insista sa raman, dupa ce ca ma simteam aiurea, mai ma pune sa raman si la masa. In fine, accept pana la urma. La masa mi-a povestit vrute si nevrute. A fost pentru prima oara cand am cunoscut-o.

-Parca te si aud cum iti spuneai in gand, "Buna, eu sunt (nume), prietena /amica/ iubita fiului dumneavoastra." pentru ca bineinteles, nu ati discutat formalitatile astea.

-Da, jur, exact asa a fost. Si pana la urma a spus el, "ea e (nume), o sa va mai intalniti voi." Cand l-am auzit, m-am ridicat de pe scaun am luat o oala si i-am dat-o de cap, glumesc, as fi vrut, dar m-am rezumat doar la o privire cu subinteles.

-Tu. Tu esti de o nebunie fantastica!, i-am spus in timp ce ma amuzam copios pe seama ei, din dragoste, bineinteles.

-Ca tu tare departe esti de mine. Oare o sa-l intrebe de mine?
-Poate da, poate nu. Dar, n-ar trebuit sa te intereseze asta acum.
-Da. Imi place. Cat e ceasul..

-Hai sa cerem nota, am atatea de facut azi.

-Stiu cum e, si eu am o lista intreaga, cu putin noroc le termin pana deseara.
-Neahhhh!, am spus noi deodata, si am inceput sa radem.

Ne-am adunat lucrurile si am plecat, a ramas ca ne vom auzi. Asta ne spunem de fiecare data, dar niciuna nu stie cand.
Cred ca in asta consta farmecul prieteniei noastre.

* Cu si despre carti *

Carti.
Nu am un anumit tip pe care-l prefer, citesc carti de tot felul- despre psihologie, despre istorie, despre viata, despre oameni, despre experientele lor. Nu cred ca as putea spune ca am citit suficient, sunt zile cand nu vreau sa fac nimic altceva decat sa stau in pat si sa citesc, sunt printre lucrurile pe care odata ce le incep, le duc la bun sfarsit, cred ca de asta-mi plac atat de mult, siguranta, si faptul ca nu pot premedita ce va urma, calatoria, in trecut sau in viitor, tu traiesti prin ochii celuilalt. Un mod de a comunica cu alti oameni, scriitori in viata sau care au parasit aceasta lume lasand in urma dovezi palpabile ale existentei lor- carti.
Apoi, pe masura ce descoperi, reusesti sa completezi spatiile albe pe care scriitorii le-au lasat acolo dinadins, ca sa incite imaginatia cititorului. Si dupa ce completezi spatiile astea, sa incepi sa crezi in ceea ce poti tu sa faci. 
Un mod de a face schimb de idei, sentimente si ganduri la cel mai inalt nivel posibil, o minte care se adreseaza alteia in timp si spatiu.
Un om foarte drag mie, cu care sunt pe aceeasi lungime de unda, dar despre asta o sa vorbesc alta data, are o biblioteca impresionata, i s-a spus ca are prea multe carti si oricum, nu are ce sa faca cu atatea, poate pe unele dintre ele nici nu le va mai reciti vreodata. Ei bine, e printre cei ce inteleg importanta unui loc al tau, unde sa te pierzi printre carti, unde sa gasesti liniste, unde sa fi tu cu tine, cu gandurile tale, un loc unde sa nu existe limitari si unde sa fi propriul arhitect.
-Cate carti minunate ai ! i-am spus.
-Doar cu ele am ramas, dar nu imi pare rau! mi-a raspuns zambind in timp ce tragea din tigara si continua sa priveasca afara.
Pe rafturi erau carti, in care investisem bani si timp, le citisem, le subliniasem. Erau acolo personalitatea mea, educatia, adevaratii mei maestri.

* Fluturi *

Cred că fiecare om ar trebui să găsească un loc sub soare, unde să se refugieze ori de câte ori are nevoie să se regăsescă pe sine. 

Un loc departe de zgomote, de aglomeraţie şi de energia negativă. Un loc departe de răutăţi, de urât şi de ispite.

Un loc în care să poată fi aproape de Dumnezeu, căruia să-i lase grijile în seamă. Un loc în care să se simtă aproape de oamenii dragi care au plecat din lumea asta.

Un loc unde să-şi ceară iertare, să ierte, să plângă, să se roage şi să viseze. Un loc unde să-şi regăsească pacea sufletească, echilibrul, încrederea şi forţa. Un loc frumos, care să amintească de frumuseţea şi valoarea vieţii.