* Doi. Amandoi *

Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. 

Inca de mici ni se arata ce e iubirea, si ea, ei bine, nu tine cont de micile ghidusii din primii ani de viata, sau de valurile agitate ale adolescentei, nici macar de inaltele culmi ale maturitatii, pentru ca e o iubire neconditionata, fara vreun fel de limita.

Si crestem, si invatam si noi sa ne aratam iubirea, si incepem usor sa iubim si noi la randul nostru alte persoane, iar dupa ele vin altele si tot asa. Dar niciodata nu simtim ca am ramas fara, intotdeauna vor fi altii pe care ii vom iubi, poate la fel, poate diferit. Dar niciodata mai mult sau mai putin. Pentru ca nu exista limite in ceea ce priveste iubirea, tu, iubesti, si atat.

Nu cred in iubire vesnica, si nu cred ca am crezut vreodata, desi uneori, poate mi-ar fi placut, dar ar fi fost un rationament care m-ar fi condus la efecte dezamagitoare. Iubirea nu tine o viata intreaga, oricate carti ai citi si la oricate filme te-ai uita, la finalul zilei, concluzia e aceeasi, fie ca esti pregatit sa o accepti, fie ca nu, si poate ca nu vrei inca sa o spui cu voce tare. Candva asa zisii fluturasi dispar, sclipirea momentului trece, si ramai cu respectul, cu intelegerea si cu prietenia, astea sunt secretele bunicilor nostri. De asta, dupa atatia ani de zile, inca mai se tin de mana pe strada si sunt fericiti. Au inteles ca trebuie sa gasesti omul alaturi de care sa vrei sa-ti petreci tot restul vietii, pana si dupa ce iubirea se stinge, omul la care sa nu te deranjeze sa stii ca trebuie sa te intorci in fiecare seara, omul de la care nu vei cere perfectiune, de la care vei stii ca vei primi intelegerea de care vei avea nevoie cand mintea ta nu va mai fi lucida ca in anii tineretii, respectul pentru ceea ce ai fost candva, dar si ceea ce ai ajuns, si prietenia pe care te vei putea baza oricand. Omul care desi nu va mai face ca inima sa-ti tresara din piept, cum o facea odata, va fi alaturi de tine si va intelege ca schimbarea este caracteristica vietii, si va reusi sa vada ceva bun in asta. Omul al carui par alb nu te va deranja, ridurile de la lacrimile si zambetele ce si-au lasat amprenta de-a lungul anilor pe chipul lui, il vor transforma in omul pe care il vei accepta, cu bune si cu rele, omul alaturi de care ai crescut atata timp, si alaturi de care la un moment dat, ai inceput sa imbatranesti.

Asta e iubirea, cand inveti sa traiesti cu cel de langa tine, cand accepti atat lucrurile bune cat si pe cele rele, si atunci cand va veti privi in ochi veti stii, veti stii ca si peste 50 de ani, cand sentimentele nu vor mai fi cum erau odata, tu vei fi tot a lui, iar el al tau.

Asta e iubirea, care desi nu dureaza o viata intreaga, chiar daca veti imbatrani, sufletul tau va fi tot la el, iar al lui la tine, mereu.