*Vara

Vară.. imi e dor de vară!

Alte prostii. Alte zâmbete. Alte motive de a râde. Alte persoane. Alte locuri. Alte amintiri. Alţi oameni. Alte cântece. Alte voci. Alte speranţe. Alte vise. Alte sentimente. Altă ambiţie. Alte poteci. Alta eu. Alt tu. Altă ea. Alt el. Alţi noi. Alţi voi. Alte motive de fericire. Alt scop. Alţi oameni.

Aceeaşi fericire. Aceeaşi încredere. Aceeaşi voinţă. Aceleaşi trasee. Aceleaşi cabane. Acelaşi răsărit. Acelaşi apus. Aceeaşi mare. Acelaşi munte. Aceleaşi bănci. Aceeaşi putere.

Mai creştem cu o vară.

Parcă nu îmi vine să cred ce repede a trecut timpu' şi câte nu s-au întâmplat, câte s-au schimbat, cât ne-am schimbat. Unii în bine, alţii în rău, puţini sunt cei care au rămas la fel, dar nu asta contează acum. Chiar daca vara e cald, incredibil de cald de uneori ai impresia că te sufoci, cu bune şi cu rele vara rămâne vară, cu amintirile ei, cu povestea ei, cu oamenii ei, cu cântecele ei, nu e vară la fel.

Îmi e dor de munte, un dor nebun. Atât de puţini oameni mai merg pe munte şi cunosc traseele, şi potecile şi cabanele şi cântecele de munte, prea puţini ştiu ce înseamnă să pleci de la oraş să te propteşti pe iarbă după câteva ore de mers şi să te uiţi în jur, să stai la o cabană, dar să mergi şi cu cortu'. Şi focul de tabară în jurul căruia toţi se adună, şi cântă, şi dansează.

E trist când te uiţi în jur şi tot ce vezi sunt oameni care zac toată ziua în bar cu ţigarile în bot, cu băutura sub nas şi pe care dacă îi intrebi dacă au fost vreodată pe munte- şi nu mă refer la bucureşteni care merg cu maşina până în uşa cabanei, cel mai probabil vor spune "Cum să nu am fost pe Tâmpa când eram mai mic,am urcat pe drumu' vechi de Poiană, super tare, se pune?"

Îi mai văd din când în când pe unii îmbrăcaţi de parcă merg la parada modei, acum un an pe la 7 Scări, loc unde poate oricine să meargă, am avut marea surpriză de a întâlni un cuplu până în 25 de ani zic eu. Ea frumos aranjată, cu rujuleţ roz pe buze, cu unghiile făcute, cu pantaloni de marimea unui serveţel, geantă şi opincuţe, eu tot nu am înţeles ce făcea mult stimabila don-şoară cu poşeta după ea? şi când zic poşetă mă refer la o chestie micuţă în care îţi încap maxim nişte farduri. Iar domnul, avea adidaşi de la Nike, blugi 3/4, ochelari de soare pe cap, ca don-şoara menţionată în rândurile de mai sus, şi un tricou chicios, strâmt şi plin de briz brizuri.

Un alt exemplu, pe vremuri Cabana Diham nu era chiar atât de modernă şi înainte oamenii nu mergeau cu maşina până în faţa cabanei, şi înainte oamenii când voiau să meargă cu cortul mergeau în locuri unde ştiau că o să fie nevoiţi să se descurce în a-şi căra apă, a-şi face de mâncare, şi nicidecum nu îşi amplasau corturile la nici 50 de metri de cabană.

Nu mai ţin minte la ce cabană eram cu grupul şi era seara când făceam focul de tabără, ne adunam în jurul lui şi începeam să cântăm, când ne-am trezit că mai erau şi alţii, beţi, lemn, care aveau un mini foc de tabără puţin mai departe decât noi, şi în loc să cânte cât să ne auzim şi noi, urlau, cântau manele, înjurau, mâncau semiţe, peturi de bere aruncate, de parcă cineva era obligat să vină să adune după ei.

Nu mulţi sunt cei care ştiu ce atmosferă e sus pe munte,tu cu prietenii tăi, cu chitara, caiete de cântece, foc de tabără.

Şi nimic nu se compară cu durerea de picioare pe care o capeţi după ore întregi de mers, cu priveliştea de sus, cu aerul proaspăt şi cu somnul de după.

Păcat tot mai mulţi oameni uită de asta.