*Never forget

Nu mi-a placut niciodata cum suna uita. Mie nu-mi place sa uit nimic, nici chiar cele mai ciudate,rusinoase,enervante sau suparatoare momente. De ce? Pentru ca pur si simplu eu nu uit(si nu ma refer la chei, ghiozdan, teme). Nu vreau sa uit. Pentru ca fiecare dintre ele ma caracterizeaza pe mine. Ma fac cine sunt azi. Si fara toate clipele, nu am fi decat niste oameni demni de nimic.

Cum sa lasi in urma ceva neplacut doar pe motiv ca odata te-a facut sa simti ca esti plin de altii numai de tine nu?
Cum sa uiti acele persoane care inainte doar daca le auzeai numele incepeai sa plangi, de fericire, de nervi, din prostie (poate)?
Cum sa treci pur si simplu peste cei care au insemnat ceva pentru tine, la un moment dat, si sa-i uiti?
Cum sa lasi in urma toate momentele dragut de penibile si sa te porti ca si cand nu s-au intamplat niciodata?
Cum sa uiti..?

E minunat sa iti amintesti fiecare lucru,moment, om, care a contat, conteaza sau va conta pentru tine candva. Si poate ca nu inseamna atat de mult azi, dar candva sigur. Si iti va fi dor si iti vei aminti cu placere. De tampeniile copilaresti pe care le faceai odata si care azi te fac,probabil,sa razi. De certurile prostesti cu cei care se nimereau sa fie omu' nepotrivit la locul nepotirivit si care te prindea intr-o pasa nepotrivita. De momentele in care putea sa pice si ceru' ca tu puneai mana il ridicai si continuai sa zambesti. De greselile tampite pe care le-ai repetat cel putin inca o data dupa, si tot nu te-ai invatat minte. De toti nenorocitii care ti-au intors zilele, saptamanile poate chiar lunile,cu capul in jos,fara niciun fel de avertisment.De lucrurile care se indreptau de la sine,aproape intotdeauna. De timpul care vroiai sa treaca doar ca sa gasesti raspunsul, secretul, motivul de la sfarsitul drumului. De cei care s-au dovedit a fi niste oameni prea mici sa creasca vreodata mari,de cei care ai stiut dinainte ca sunt vai de capu' lor(dar totusi ai continuat),te-ai abtinut intotdeauna sa-i injuri, just for the sake of the good time that you had/have and for the memories. De cei care au trecut prin viata ta, si unii poate chiar au ramas o buna perioada de timp, daca nu cumva sunt si azi, si de la care ai invatat cate ceva. De copilarit. De clipele in care erai atat de fericit incat plangeai. De prietenii de o viata. De nebuniile de zi cu zi din scoala/liceu. De lucrurile marunte dar care iti puteau aduce zambetul pe buze oricand...
De tine.

Si daca uiti toate astea, atunci ce iti vei aminti mai incolo si de ce iti va fi dor? Si cum vei mai putea privi inapoi si spune "Asta da viata!",daca alegi sa uiti?
Cum iti vei mai aduce aminte de tine?!

People have scars in all sorts of unexpected places. Like secret road maps of their personal histories, diagrams of all of their old wounds. Most of our old wounds heal, leaving nothing behind but a scar. But some of them, don’t.
Some wounds, we carry with us everywhere… and though the cut is long gone, the pain still lingers.

What’s worse? New wounds, which are so horribly painful, or old wounds, which should have healed years ago, and never did? Maybe our old wounds teach us something. They remind us where we’ve been, and what we’ve overcome. They teach us lessons about what to avoid in the future. That’s what we like to think.

But that’s not the way it is, is it? Some things we just have to learn over and over and over… again.