*Belle

Sus. La fel de sus si de bine ca la inceput. Azi doar noroiul a mai ramas pe pantofi mei,doar o urma proeminenta,care treptat se duce pana cand o sa dispara.Nu vreau sa-i curat si nici nu vreau sa-i arunc,ii tin inca in dulap,nu imi place ca sunt murdari, dar as uri ideea sa stiu ca nu-i mai am, ca nu mai sunt acolo pentru mine,ca nu mai sunt ai mei,ca ar putea la fel de usor sa ii ia altcineva si sa ii poarte, fara sa le stie povestea si sa ii rupa neavand nicio retinere,fara cel mai mic habar ca,candva,undeva si pentru cineva, au contat suficient de mult.

Zilele astea m-am ocupat de altele,doar de pantofi nu. Am luat o pauza ,cateva minute din timpul meu,minute de respiro pentru a decide soarta pantofilor si intr-un final tot de unde am plecat am ajuns, fiecare pentru el. Imi sunt dragi, sunt speciali, sunt asa diferiti, dar nu mai are niciun rost sa ii tin in dulap pentru ca de purtat,nu ii mai pot purta. Si de ajutat nu ma ajuta cu nimic. Sunt milioane de pantofi, niciunii nu o sa poate sa fie exact ca ei,o sa le semene,dar identici nu o sa le poata fi niciodata.

Partea cea mai frumoasa e ca ori de cate ori o sa vad pantofi care sa le semene o sa imi amintesc de ei,intotdeauna cu aceeasi placere si nostalgie ca in prima zi in care i-am vazut in vitrina, ca in zilele in care ceilalti ii admirau si imi spuneau ca mi se potrivesc chiar foarte bine. O sa imi fie dor sa ii port, dar avand destule amintiri frumoase cu ei,o sa compenseze faptul ca nu o sa mai imi am in dulap.

Mi-a luat ceva sa ma conformez, dar acum e bine,chiar foarte bine.

Daca moneda internationala ar fi fericirea, Bill Gates ar cersi de la mine.

* There are many things that we would throw away if we were not afraid that others might pick them up.