A couple of hundred years ago, Benjamin Franklin shared with the world the secret of his success. “Never leave that till tomorrow,” he said, “Which you can do today.” This is the man who discovered electricity. You’d think more of us would listen to what he had to say. I don’t know why we put things off, but if I had to guess, I’d say it has a lot to do with fear. Fear of failure. Fear of pain. Fear of rejection. Sometimes the fear is just of making a decision, because what if you’re wrong? What if you make a mistake you can’t undo? Whatever it is we're afraid of, one thing holds true: that by the time the pain of not doing the thing gets worse than the fear of doing it, it can feel like we're carrying around a giant tumor. And you thought I was speaking metaphorically.
He who hesitates is lost. We can't pretend we haven't been told. We've all heard the proverbs, heard the philosophers, heard our grandparents warning us about wasted time, heard the damn poets urging us to ‘seize the day'. Still sometimes we have to see for ourselves. We have to make our own mistakes. We have to learn our own lessons. We have to sweep today's possibility under tomorrow's rug until we can't anymore, until we finally understand for ourselves like Benjamin Franklin meant. That knowing is better than wondering, that waking is better than sleeping. And that even the biggest failure, even the worst most intractable mistake beats the hell out of never trying.
AMIN!
28 aprilie 2011
17 aprilie 2011
*We’re on the road again
-I have my dessert first.
-Is that a political statement? A medical condition, perhaps?
-I just don't see the point in waiting. I mean, what if I die while eating my entree?
-Is that probable?
-It's possible. What if I choke? What if an asteroid come hurling down onto the restaurant?... I'll tell you what, if you swear on your eternal soul that I'll make it through my entree, then I'll wait. But before you answer, consider that if something does happen, you'll have to live the rest of your life knowing that not only did you lie to me, but you denied of my one last indulgence. Are you prepared to shoulder that kind of responsibility?
Fericită, sunt fericită atunci când oboseala nu-şi mai spune cuvântu', când nervii mei se ţin tari şi oricât de nasoală ar fi situaţia merg mai departe şi îi las pe ăia cu ale lor. Ştiu asta atunci când zâmbesc fără niciun fel de motiv şi mă simt bine şi ascult muzică şi fredonez şi mai dau din mâini când mai explic câte ceva. Ştiu asta când îmi beau cafeaua la ora 10-seara, a 2-a sau poate chiar a 3-a în ziua respectivă, îmi fumez ţigara şi ştiu că, chiar dacă îmi va sari somnu' şi nu voi putea dormi toată noaptea, în dimineaţa urmatoare nu voi fi obosită. Ştiu asta atunci când am un chef nebun de a sta şi a lenevi pe o banca, dar totuşi sa fie undeva la soare. Ştiu că sunt fericită atunci când ploaia de afară nu îmi modifică cu nimic starea de spirit ba chiar mă face să mă simt şi mai bine pentru că îmi aminteşte de fiecare dată cât de incăpăţânată şi leneşă sunt pentru că nu ascult când mi se zice să-mi car umbrela cu mine. Sunt fericită atunci când stau acasa şi îmi petrec toată ziua în pat citind vreo carte, uitându-mă la desene animate la televizor sau la vreo comedie siropoasă/umor comico-tragic. Ştiu că sunt fericită atunci când nu am chef să mă cert cu nimeni pentru că nici măcar nu mă deranjez să-mi stric starea de spirit mult prea bună- calm. Ştiu că sunt fericită atunci când chiar daca nu am niciun chef să învaţ sau să scriu mă consolez cu ideea că oricum tot spre binele meu e şi nu are ce rău să îmi facă. Ştiu că sunt fericită atunci când mă trezesc dimineaţa cu un zâmbet d-ăla de om tâmpit pe faţa şi chiar dacă ştiu că va trebui să-mi deplasez caroseria la şcoală, eu tot zâmbesc. Şi ştiu că sunt fericită atunci când lucrurile merg bine şi toate se rezolvă- mai devreme sau mai târziu.
I'm not lucky. I deserve it.
-Is that a political statement? A medical condition, perhaps?
-I just don't see the point in waiting. I mean, what if I die while eating my entree?
-Is that probable?
-It's possible. What if I choke? What if an asteroid come hurling down onto the restaurant?... I'll tell you what, if you swear on your eternal soul that I'll make it through my entree, then I'll wait. But before you answer, consider that if something does happen, you'll have to live the rest of your life knowing that not only did you lie to me, but you denied of my one last indulgence. Are you prepared to shoulder that kind of responsibility?
Fericită, sunt fericită atunci când oboseala nu-şi mai spune cuvântu', când nervii mei se ţin tari şi oricât de nasoală ar fi situaţia merg mai departe şi îi las pe ăia cu ale lor. Ştiu asta atunci când zâmbesc fără niciun fel de motiv şi mă simt bine şi ascult muzică şi fredonez şi mai dau din mâini când mai explic câte ceva. Ştiu asta când îmi beau cafeaua la ora 10-seara, a 2-a sau poate chiar a 3-a în ziua respectivă, îmi fumez ţigara şi ştiu că, chiar dacă îmi va sari somnu' şi nu voi putea dormi toată noaptea, în dimineaţa urmatoare nu voi fi obosită. Ştiu asta atunci când am un chef nebun de a sta şi a lenevi pe o banca, dar totuşi sa fie undeva la soare. Ştiu că sunt fericită atunci când ploaia de afară nu îmi modifică cu nimic starea de spirit ba chiar mă face să mă simt şi mai bine pentru că îmi aminteşte de fiecare dată cât de incăpăţânată şi leneşă sunt pentru că nu ascult când mi se zice să-mi car umbrela cu mine. Sunt fericită atunci când stau acasa şi îmi petrec toată ziua în pat citind vreo carte, uitându-mă la desene animate la televizor sau la vreo comedie siropoasă/umor comico-tragic. Ştiu că sunt fericită atunci când nu am chef să mă cert cu nimeni pentru că nici măcar nu mă deranjez să-mi stric starea de spirit mult prea bună- calm. Ştiu că sunt fericită atunci când chiar daca nu am niciun chef să învaţ sau să scriu mă consolez cu ideea că oricum tot spre binele meu e şi nu are ce rău să îmi facă. Ştiu că sunt fericită atunci când mă trezesc dimineaţa cu un zâmbet d-ăla de om tâmpit pe faţa şi chiar dacă ştiu că va trebui să-mi deplasez caroseria la şcoală, eu tot zâmbesc. Şi ştiu că sunt fericită atunci când lucrurile merg bine şi toate se rezolvă- mai devreme sau mai târziu.
I'm not lucky. I deserve it.
15 aprilie 2011
*Istoria se scrie-n timp, dar nu se repeta niciodata !
Am mers mai departe si inca merg, nimic nu ma poate opri, nu si de data asta.
Istoria se scrie-n timp, dar nu uita, nu se repeta niciodata!
Eu am propiul meu drum, felul meu ciudat de a fi si pe care prea multi nu-l pot intelege. Pe mine foarte putini ma pot citi oricate explicatii ati incerca sa gasiti va asigur ca nu este si nici nu va fi cea corecta. Eu nu lupt impotriva morilor de vant, dar nici nu ma las dusa de val. Nu obisnuiesc sa ma insel in privinta oamenilor si in cea mai mare parte a timpului obtin ce vreau. De cele mai multe ori am dreptate si sunt oameni care pot confirma la orice ora din zi sau din noapte ca asa e.
Detest sa mi se spuna Stii te cunosc mai bine decat crezi! cand stiu foarte bine ca nu e asa, pentru ca pana si mie imi e greu sa-mi stiu urmatoarea miscare, imi e teribil de greu sa-mi dau seama cum ma voi simti peste 5 minute sau ce dracu de decizie care-mi va da peste cap multe dintre planuri voi lua si cine stie ce idee imi va veni care nu va fi nici pe departe cea la care m-as fi asteptat in mod normal. Eu sunt imprevizibila si ca atare voi reactiona in cea mai mare parte a timpului exact cum nu va veti astepta.
Dar vreau sa ajung la oamenii care imi fac ziua mai frumoasa. Pentru ca fiecare zi a devenit si devine din ce in ce mai frumoasa. Pentru ca eu vreau ca ele sa fie asa, vezi tu cand iti propui ceva si cand spui gata ajunge ce pizda masii,ei bine momentul ala e al dracu de memorabil. Tu accepti ce se intampla, te ridici, vezi ca te-ai impiedicat doar de o nenorocita de pietricica, te scuturi, zambesti ca prostu' si mergi mai departe pentru ca ar trebui sa fi ori foarte cretin ori cat se poate de inconstient ca sa ramai pe jos- unde e numai praf.
Dar ideea cea mai importanta e aceea ca iti bagi pula- da pe romaneste iti bagi pula.
Si in fond, stii ce, ce-mi pasa mie ca afara e o vreme de tot cacatu' si ca eu cu lenea pe care o detin pe o perioada nelimitata de timp nu ma deranjez sa-mi car umbrela-niciodata. Ce-mi pasa mie ca tre sa imi sterg papucii de fiecare data cand plec din casa pentru ca datorita ploii se murdaresc ca dracu-si eu am grija de papucii mei. Ce-mi pasa mie ca vacanta o sa treaca incredibil da repede ca si cand nici nu ar fi fost- nu-i bai vine ea vacanta de vara. Ce-mi pasa mie ca nenorocitu' ala de soare nu se mai deranjeaza sa apara naibii odata- dar si cand il prind il inchid intr-un borcan. Ce-mi pasa.. eu sunt fericita, sunt bine dispusa si oricum ar fi vremea nu ma mai deranjeaza, da veti spune cum ramane cu starea aia de somn care ne urmareste in mod constat- ei bine multa cafea dragi mei, cat mai multa cafea.
Lucrurile merg bine atunci cand tu le faci sa merga bine, pana atunci totul o sa fie un haos total- si chiar si asa tot e ceva bun si acolo.
Fiecare are propiul lui scenariu. Fiecare are actorii lui. In fiecare dintre noi e cate un regizor. Fiecare are propiul lui film. Fiecare dintre noi are ocazia de a modifica pe alocuri replicile si reactiile. Fiecare are scena lui. Si fiecare dintre noi are dreptul de a-si scrie povestea.
Cu totii avem ceva in comun- toate sentimentele.
Un om cantarea 86 de kilograme si avea mai multe cutii care cantareau 2 kilograme si el trebuia sa treaca podul o singura data, doar ca podul putea suporta doar 90 de kilograme si el mai trebuia sa treaca si toate cutiile..asa ca ce a facut?...
destul de simplu a inceput sa jongleze cu ele. Cam aceeasi e treaba si cu sentimentele (iubire, durere, fericire, ura, mila, bucurie,and so on) ele sunt cutiile si inevitabil fiecare ajunge in mana omului, care trece podul-.
Tot raul spre bine.
* crede-ma pe cuvant nu se repeta.
Istoria se scrie-n timp, dar nu uita, nu se repeta niciodata!
Eu am propiul meu drum, felul meu ciudat de a fi si pe care prea multi nu-l pot intelege. Pe mine foarte putini ma pot citi oricate explicatii ati incerca sa gasiti va asigur ca nu este si nici nu va fi cea corecta. Eu nu lupt impotriva morilor de vant, dar nici nu ma las dusa de val. Nu obisnuiesc sa ma insel in privinta oamenilor si in cea mai mare parte a timpului obtin ce vreau. De cele mai multe ori am dreptate si sunt oameni care pot confirma la orice ora din zi sau din noapte ca asa e.
Detest sa mi se spuna Stii te cunosc mai bine decat crezi! cand stiu foarte bine ca nu e asa, pentru ca pana si mie imi e greu sa-mi stiu urmatoarea miscare, imi e teribil de greu sa-mi dau seama cum ma voi simti peste 5 minute sau ce dracu de decizie care-mi va da peste cap multe dintre planuri voi lua si cine stie ce idee imi va veni care nu va fi nici pe departe cea la care m-as fi asteptat in mod normal. Eu sunt imprevizibila si ca atare voi reactiona in cea mai mare parte a timpului exact cum nu va veti astepta.
Dar vreau sa ajung la oamenii care imi fac ziua mai frumoasa. Pentru ca fiecare zi a devenit si devine din ce in ce mai frumoasa. Pentru ca eu vreau ca ele sa fie asa, vezi tu cand iti propui ceva si cand spui gata ajunge ce pizda masii,ei bine momentul ala e al dracu de memorabil. Tu accepti ce se intampla, te ridici, vezi ca te-ai impiedicat doar de o nenorocita de pietricica, te scuturi, zambesti ca prostu' si mergi mai departe pentru ca ar trebui sa fi ori foarte cretin ori cat se poate de inconstient ca sa ramai pe jos- unde e numai praf.
Dar ideea cea mai importanta e aceea ca iti bagi pula- da pe romaneste iti bagi pula.
Si in fond, stii ce, ce-mi pasa mie ca afara e o vreme de tot cacatu' si ca eu cu lenea pe care o detin pe o perioada nelimitata de timp nu ma deranjez sa-mi car umbrela-niciodata. Ce-mi pasa mie ca tre sa imi sterg papucii de fiecare data cand plec din casa pentru ca datorita ploii se murdaresc ca dracu-si eu am grija de papucii mei. Ce-mi pasa mie ca vacanta o sa treaca incredibil da repede ca si cand nici nu ar fi fost- nu-i bai vine ea vacanta de vara. Ce-mi pasa mie ca nenorocitu' ala de soare nu se mai deranjeaza sa apara naibii odata- dar si cand il prind il inchid intr-un borcan. Ce-mi pasa.. eu sunt fericita, sunt bine dispusa si oricum ar fi vremea nu ma mai deranjeaza, da veti spune cum ramane cu starea aia de somn care ne urmareste in mod constat- ei bine multa cafea dragi mei, cat mai multa cafea.
Lucrurile merg bine atunci cand tu le faci sa merga bine, pana atunci totul o sa fie un haos total- si chiar si asa tot e ceva bun si acolo.
Fiecare are propiul lui scenariu. Fiecare are actorii lui. In fiecare dintre noi e cate un regizor. Fiecare are propiul lui film. Fiecare dintre noi are ocazia de a modifica pe alocuri replicile si reactiile. Fiecare are scena lui. Si fiecare dintre noi are dreptul de a-si scrie povestea.
Cu totii avem ceva in comun- toate sentimentele.
Un om cantarea 86 de kilograme si avea mai multe cutii care cantareau 2 kilograme si el trebuia sa treaca podul o singura data, doar ca podul putea suporta doar 90 de kilograme si el mai trebuia sa treaca si toate cutiile..asa ca ce a facut?...
destul de simplu a inceput sa jongleze cu ele. Cam aceeasi e treaba si cu sentimentele (iubire, durere, fericire, ura, mila, bucurie,and so on) ele sunt cutiile si inevitabil fiecare ajunge in mana omului, care trece podul-.
Tot raul spre bine.
* crede-ma pe cuvant nu se repeta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)