* Un alt tu

“ Directly, or indirectly, everything we write is for someone. ”

Ce-ti doresc?..
Liniste! Mai stii cum mereu iti spuneam ca in final, la sfarsitul oricarei zile avem nevoie de liniste si nu aia deranjanta, ci aia pe care o gasim in noi si pe care uneori, dar doar uneori o gasim si la altii, eu sper ca ai gasit-o si in altii, iar daca n-ai facut-o pana acum, sper s-o faci candva. Sper sa ajungi acolo unde iti doresti, oricum amandoi stim locul ala pe care-l meriti si care sunt convinsa ca va fi al tau. Ramai omul pe care l-am cunoscut eu si ofera-le si lor mai mult decat mi-ai oferit mie, mai sunt oameni la fel de nebuni care cred ca vor schimba lumea si chiar o vor face.
Intelegere! Intr-o lume in care greselile sunt judecate aspru, intr-o lume in care aprecierea adevaratelor valori a disparut, intr-o lume in care corectitudinea si munca nu sunt aplaudate, fii bun! Fii intelegator fata de oameni si fata de greselile lor, caci vezi tu si defectele ne definesc. Lumea e exact asa cum vrei tu sa o privesti, cauta oamenii frumosi, iar daca se intampla sa nu ii gasesti intotdeauna, fii tu unul din ei.
Incredere! Constuieste-ti vise de tot felul, mari si mici si munceste pentru ele, lupta ca un nebun si nu te da batut niciodata, iar daca decizi sa crezi in ceva, crezi in tine. Urca cat mai sus, dar din cand in cand opreste-te si uita-te cat ai urcat, fii mandru si tine minte ca destinatia nu conteaza atat de mult cat drumul parcus pana acolo. Am stiut intotdeauna ca un suflet nu poate fi niciodata prea mare si oricate bucatele din el ai da celorlalti, nu ai cum sa ramai fara, primesti altele in schimb, poate maine sau poate peste ani intregi, dar un lucru e sigur, nu ramai fara.
Stii, acum ceva timp as fi spus "te cunosc mai bine decat ai crede", acum pot spune cu zambetul pe buze " te stiam mai bine ca oricine.", iar asta valoreaza mai mult decat 1000 de cuvinte. Si cu toate ca prezentul meu nu te include si pe tine, mereu vei face parte din acei oameni care m-au crescut si alaturi de care am crescut.
In final, iti doresc numai bine, pentru ca si tu ai fost important !

* Unde gresim (?)

Spunem sau auzim "Te iubesc !" și imaginația noastră adaugă " și mâine, și mereu ". Mintea noastră schimbă timpul verbal la viitor: "Te voi iubi !", "mereu", firește. Dar "Te voi iubi !" nu poate fi urmat decât de "atâta timp cât te voi iubi !" Căci orice declarație de iubire este o promisiune falsă în afara momentului în care este rostită. 

Am inceput sa luam lucrurile mult prea personal, ne atacam cu totii din lucruri mici si neinsemnate, care nici macar nu ne sunt adresate. Purtam lupte grele intre orgolii, aducem la pachet gelozii si intrebari inutile, daramam podurile ce toretic ne leaga si nici macar nu mai vedem cand si unde sa punem punct. Ne promitem lucruri marete, jonglam cu cuvinte mult prea mari si poate, doar poate, unii nici macar nu le inteleg adevaratul sens. Purtam masti care nu ne apartin si pe care daca le-am descrie am face-o vag oricum. Aplaudam oamenii mici, iar pe cei mari ii "alungam" din societate, caci ei vad lumea altfel, iar acel "altfel" in ziua de azi nu e vazut cu ochi buni. Nu traim relatiile in prezent si fara vreo siguranta, fara certitudinea ca ele vor mai fi, le luam si le aruncam in viitor cu cuvinte prea mari, "Stii ca am sa te iubesc toata viata?", cand de fapt, nu stiti niciunul dintre voi, nimeni nu stie. In loc sa ne construim castelele ridicand mai intai baza, noi vedem deja turnurile care se inalta grandios pana la cer, iar cand castelul cade cautam vinovatul pe care sa-l aratam cu degetul lumii intregi. Nu, nu arhitectul e de vina. Poate daca inginerii si-ar face treaba cum trebuie si ar intelege ca anumite conflicte dintre ei sunt constructive, castelul lor ar deveni unul demn de invidiat. Avem un bagaj de intrebari pe care nu stim sa le punem sau nu vrem, asa ca am gasit o solutie mai buna, noi intrebam si tot noi raspundem, dar pacat ca o facem prost. Intre timp am devenit scriitori, regizori si actorii propriului nostru film, bineinteles ca nu e filmul bun, caci scenariile desi sunt realizabile nu prea au loc cum le vedem noi. Ca si actori trebuie sa recunosc ca devenim din ce in ce mai buni, din nefericire jucam pe scena in fata unui public care nu prea intelege ce vrem noi de fapt sa transmitem, asadar, fie ne indreptam atentia catre o audienta noua, fie ne schimbam stilul, depinde de posibilitati, eu as alege sa schimb audienta. Continuand, cred ca alegerile ne definesc si normal, oportunitatile pe care le acceptam sau refuzam. Schimbam casele pentru ca se strica un bec, casa vecinului parca e mult mai buna, cu adevarat trist e ca vedem ca e de 10 ori mai proasta abia dupa ce o cumparam si o vindem pe cea veche, se pare ca in final nu tot ce e mai frumos e neaparat mai bun. Carpe diem, nu stiu cum se face dar il intepretam din ce in ce mai prost de la o generatie la alta, cu siguranta nu se refera la faptul ca trebuie sa stai zile si nopti intregi in baruri si cluburi, sa uiti de scoala, sa nu citesti, sa nu te preocupe viitorul si cariera, caci ce medic ar mai sta ani intregi sa stearga bancile facultatii citind carti si tratate de tot felul si carand atlase grele care deformeaza coloana, probabil ca niciunul nu ar mai alerga prin spitale, niciunul nu si-ar mai pierde noptile de revelion sau zilele de nastere incercand sa-i ajute pe altii, ne-am distra cu totii cu "carpe diem".  
Uite si ipocrizia, a ajuns la loc de cinste, am auzit ca mai nou s-ar intelege bine cu reprosurile, nu cu cele intamplatoare, ci alea in ordine cronologica, de la Anna Karenina si pana-n prezent, fara a omite vreun eveniment.
Nu ne acordam timp sau intelegere sau timp si intelegere, caci greselile nu mai sunt permise, oricat de firesti si umane ar fi ele. Se presupune ca nu ne oferim unii altora ce avem nevoie asa ca mergem si cautam in alta parte, dar cu toate astea tot ne tragem unii pe altii in tot acest timp, ca apoi sa dam drumul la sfori sau sa tragem si mai tare de ele. Am ajuns sa ne dam cadouri masini si telefoane, o carte e neinsemnata, iar amarata aia de planta din ghiveci nu e un dar suficient de valoros, oricum cand ne despartim conducem masina pe rand si luam catelul sau copilul cu schimbul. 
Student? Ce rost are sa mergi la cursuri? Parca e ceea ce ai ales sa faci pentru ca nu ai avut de ales sau ai preferat ceva mai usor din care sa castigi bani mai repede  ti-ai dorit. Examenele se iau pe copiat, iar daca ajungi pe mana celui sau celei care a dat dovada de creativitate in a copia si iti face din greseala o vitamina liposolubila intravenos si dupa mana ta e inutila, daca inginerul ala priceput nu stie mecanica si te trezesti ca masina ta se dezmembreaza, daca la muzeu ti se spune ca Elena Vacarescu a fost de fapt o curva, daca profesorul ala cu o facultate in spate iti citeste de pe un nenorocit de powerpoint si daca iti cunosti mai bine drepturile decat un avocat e pentru ca in societate nu primeaza nivelul de inteligenta si posibilitatea intelectuala, ci notele cat mai mari de la examene. 
Lucram cu oameni, dar noi nici macar nu suntem capabili sa ne intelegem unii pe altii, sa ne cunoastem pe noi si intre noi, sa ne ajutam fara a astepta vreo rasplata in schimb, sa fim alaturi unii de altii atat la bine cat si la greu. Nu stim sa fim empatici, sa apelam la eufemisme cu toata increderea din lume, sa fim mai buni pentru noi si pentru ceilalti. Am ajuns sa ne aratam greselile cu degetul, sa aruncam vina, sa punem etichete pe orice sau oricine. Greu ne vorbim unii cu altii si mai usor ne vorbim unii pe altii. Ridicam vocea tot mai repede, iar cand vine vorba de dat sfaturi cu adevarat bune, cu totii suntem psihologi. Incercam sa ne schimbam unii pe altii dupa bunul plac si omitem ca uneori bunul nostru plac nu e neaparat bun.
  
Noroc ca mai sunt si exceptii !