* Doua Eve *

Sunt iubiri, iubiri la prima vedere, care se consuma in timp, care sunt traite cu o intensitate pe care cei din afara nu o inteleg, si nu vor putea vreodata, iubiri impartasite trup si suflet. Cu astfel de iubiri nu poti scrie carti, pentru ca nu exista cuvinte capabile sa descrie asta, si daca ar exista, nu ar fi suficient. Sunt iubiri, pe care oricat ai incerca sa le legi, sa le aduni inceputul si sa le gasesti sfarsitul nu ai putea, iubiri a caror poveste nu o poti spune, cei ce o traiesc au nevoie doar de priviri si atingeri, atat. Iubiri intre doua suflete ce se contopesc si devin unul, iubiri pe care timpul le consuma, iubiri traite la maxim, dar, care nu tin o viata intreaga. Iubiri atat de puternice incat erodeaza sufletul din interior pana nu mai ramane aproape nimic, o flacara ce arde din temelii zile si nopti intregi, fara sa fie nevoie de vreo scanteie la inceput, odata consumate se sting pentru totdeauna. Iubiri obositoare, dar frumoase, iubiri care te poarta pe unde prea putini oameni ajung, iubiri pe care nu le poti povesti.

Si sunt iubiri, iubiri care au nevoie de timp, iubiri nemarginite, nelimitate, iubiri intre doua inimi indepartate de timp ca sa creasca separat, tocmai pentru a nu distruge minunatia sentimentelor dintre ei, iar apoi, peste ani, sunt aduse iar impreuna. Cu iubirea asta poti scrie carti, suflete pereche pe care viata le poarta peste tot, suflete pe care destinul si timpul le modeleaza pentru a le aduce la forma finala, forma pe care o vor imparti o viata intreaga, si inca una mai apoi, suflete reunite la momentul potrivit. Iubiri adevarate, cu sentimente nobile, cu greutati, cu lacrimi, cu zambete, cu dragoste, iubiri care alimenteaza orice suflet dornic sa le asculte povestea. Timpul nu are caracter distructiv, timpul face ca imperfectiunile sa dispara, acopera golurile, umple fisurile si vindeca ranile, cicatricile ramase sunt lectii bine invatate. Iubiri care nu se pierd, care nu se diminueaza, iubiri pornite de la scantei, ca abia dupa ani sa se aprinda flacara, iubiri pentru care ai renunta la Paradis si ai alege iadul, impreuna. 

* Perfect Storm *

Maturitatea- presupune iertare, iertarea atat fata de tine, cat si fata de ceilalti. Ierti pentru ca iubesti si pentru ca sti ca indiferent ce s-a intamplat nu conteaza atat de mult cat prezentul, sentimente frumoase. Ierti pentru ca intelegi ca micile rautati nu valoreaza nimic in final, ca orgoliul nu te face mai bun, ci pur si simplu egoist. Ierti pentru ca nu ceri si nu mai astepti ceva in schimb, te multumesti sa le oferi celorlalti ceea ce tu sti deja, si poate, uneori, chiar sa ii astepti pentru a ajunge la momentul potrivit. Ierti pentru ca ai curaj, si aici nu e vorba de acte de vitejie sau de eroism, ci curajul de te deschide in fata altora spre a-i lasa sa invete de la tine si despre tine. Ierti chiar daca situatia ramane la fel, sufletul se schimba oricum si tu la fel. Si uneori ierti pentru ca nu ai de ales, pentru ca nu vrei sa strici amintirea si ce a mai ramas din ce obisnuia sa fie odata. Ierti, chiar daca uneori nu merita, o faci pentru ca tu ai nevoie de asta si pentru ca ei au nevoie de asta, si chiar daca altii ar numi-o nebunie curata, e doar constientizarea adevaratelor valori.

Maturitatea- momentul in care inveti sa spui cu voce tare "Nu sunt bine, ! " sa intelegi ce te-a facut sa fi asa, urmat de un "O sa fiu bine, nicio problema !" pentru ca doar asa poti indrepta lucrurile, le poti face bune din nou. Si dupa, vezi partea buna, ai invatat ceva. Usoare tente optimiste, dar asteptandu-l pe Fat Frumos, uneori e o pierdere de timp pentru poate idiotul s-a blocat in vreun copac, si in caz ca ajunge, poate e un dobitoc, asa ca ramai cu calul. Si de cele mai multe ori nu e nevoie de printi sau printese, ne salvam singuri.

Maturitatea- atunci cand realizezi ce mult ai crescut, cum din ceea ce erai candva ai ajuns omul frumos care esti azi, si omul minunat care ai putea deveni maine. Acel moment cand in loc de " cu placere " sau " nu ai pentru ce", raspunzi " da mai departe!". E ceva ce acumulezi in timp, ceva la care lucrezi o viata intreaga, dar oricum nu te deranjeaza pentru ca sti ca o faci pentru tine, iar mai apoi pentru cei ce te vor urma.

Maturitatea- cand intelegi ca nu tot timpul faci doar ce iti place si uneori sunt necesare sacrificiile tocmai pentru a ajunge exact acolo unde iti doresti. De fapt, e momentul in care incepi sa accepti ca poate uneori nu ai ajuns chiar unde ai vrut, dar ai ajuns intocmai unde era nevoie de tine. Momentul cand constientizezi ca in orice lucru rau, se ascunde ceva bun, chiar daca nu vezi asta imediat, cand intelegi ca e important sa ajuti, atat cat poti, pe oricine poti, oricand poti.

Maturitatea- acel sentiment pe care il ai cand realizezi ca oricat ai fi strigat tu sus si tare ca nu vrei familie, nu poti sa fi singur o viata intreaga, nu vrei, ai nevoie de cineva alaturi de tine, vrei sa lasi in urma o dovada ca tu ai fost candva aici, o dovada a iubirii pe care v-ati purtat-o tu cu cel de langa tine in timp.

Maturitate e atunci cand intelegi ca desi lasi de la tine, desi iti calci orgoliul in picioare, nu e la fel de important  ca faptul ca ai oameni minunati alaturi de tine pentru care merita sa lupti, pentru ca stii, ca va fi bine- comorile vietii sunt cele pe care nu le poti cumpara cu bani.

Optimist: Someone who figures that taking a step backward after taking a step forward is not a disaster; it's a cha-cha.

* Give Blood Give Life *

Mi-am zis de multe ori ca am sa merg sa donez sange, dar abia azi am reusit sa ajung.
Am fost intrebata de prea multe ori De ce sa donezi sange?  De ce n-as dona? Trebuie neaparat sa avem un motiv incredibil de bine intemeiat ca sa facem asta? Eu am donat pentru simplul motiv ca sangele meu va ajuta niste oameni care au mare nevoie de el. Pentru un organism tanar 450 de ml de sange sunt o nimica toata, in 24 de ore esti ca nou. Am auzit multe scuze de la mi-e frica de ace, nu consider ca este momentul potrivit, nu cred ca respect toate conditiile necesare.
Acul nu e foarte mare, procedura nu dureaza mai mult de 15 minute cu tot cu formalitatile de rigoare, completatul unui chestionar si asa mai departe si in plus asistentele de acolo sunt tare simpatice.
De ce sa donezi? Pentru ca daca ai avea tu nevoie de o transfuzie de sange, ti-ai dori sa existe oameni care sa doneze sange pentru tine, nu exista subtitut pentru sangele uman. Nu conteaza ce grupa ai, toate sunt bine venite, mai ales ca spitalele fac schimb intre ele. Si ca un bonus se reduce cam cu 30% riscul de aparitie al bolilor cardiovasculare.

Toate au un inceput. Doneaza sange ! Informeaza-te !

 

* Ani de liceu *

Anii trec, uneori prea incet, alteori prea repede.

Au trecut si anii de liceu, la fel de repede cum au venit. Au trecut fara ca macar sa ne astepte. Din niste copii de clasa a IX-a, ne-am trezit elevi in clasa a XII-a, nu am reusit sa tinem pasul cu timpul. Imi amintesc fiecare detaliu de parca a fost ieri- emotiile, noii colegi, viitoarele prietenii, mica noastra "familie". Inca de ieri am inceput sa ne completam in albume, suntem cu totii nostalgici, ne-am acomodat, ne-am obisnuit unii cu altii, e usor acum. Si cu toate astea atmosfera e oarecum apasatoare, cu totii stim ca nu mai e mult pana cand pe coridoare va rasuna Ani de liceu, pana la ultimul clopotel, pana cand corul scolii va canta ca niciodata mai frumos imnul lui Andrei Saguna. 

Si la noi au fost bisericute, dar la greu ne-am ajutat, am intervenit unii pentru altii si ne-am sustinut intotdeauna. Poate ca nu am reusit sa fim cea mai unita clasa, dar am fost una grozava ! Avem chimisti, fizicieni, biologi, geografi, istorici, francezi, nemti, englezi (mai putin in zilele de vineri), matematicieni, si optari. Am facut de toate, am avut propria noastra gradina botanica in baia de la info, am incercat sa aplicam legile fizicii in a lipi un poster pe tavan urcand 3 banci una peste alta, am avut de la batai cu creta pana la batai cu coji de banane. Am chiulit in masa, am invatat sa sarim gardul in orice conditii, ne-am adaptat tot feluri de locuri de fumat, de la laboratorul de biologie, la baile din corpul nou, in colt in curte pana si in clasa. Ne-am ascuns pe unde am putut mai bine de profi, pana si in dulap. Am fost botezati si am botezat si noi la randul nostru bobocii, au fost si momente in care nevoile fiziologice ale unora au fost atat de puternice incat ghiveciul a fost singura scapare. Am modificat la scutiri si am scris la cereri incat dirigu' probabil ar avea nevoie de un tir sa le poata aduce pe toate. Nu a vazut Carrefour-ul atatea banane si iaurturi Activia cate s-au mancat la noi in clasa. Am baut zeci de cafele in 10 minutes, ex Trans, si cate zile insorite nu ni le-am pierdut pe terasa din CCV (Casa cu vin) jucand carti. Am avut si cheia de la poarta, am avut-o si pe Raquel in dulap, am avut toate bolile posibile si imposibile de la amigdalo-bronsita pana la angina pectorala. Am avut corigenti, dar si olimpici. Am mutat cosul de gunoi la banca lu' Gica, am ras de gafele dirigului, i-am facut poze si l-am filmat, i-am cumparat stilou si i-am facut cel mai tare tort. Am inventat cuvinte noi schinofrezie, ginkobilboa, azberbaijan, torcai si benzuri. Am adoptat maidanezi, care la sfarsit s-au transformat in pisicuti. Am iesit pe la directiune, pentru ca suntem prosti rau. Am cautat locuri de parcare, am fumat sute de tigari la xerox si am fost cei mai fideli clienti din Vintage. Am avut party-uri memorabile, unde s-a ascultat de la rock, dub step, muzica de club pana la manele. Am facut jelly shots din vin rosu, bine, cert este ca nu vom mai face asta. Am ras pana la lacrimi, am avut intotdeauna acelasi elev de serviciu la orele de chimie. Intotdeauna se iesea la tabla la mate de la Gica, lucrarile lu' Ciupala erau intotdeauna a mai usoara lucrare din sud estul Europei. Am plecat de la orele de geografie pentru ca aveam cu totii meditatii, ne-am motivat absentele pe ascuns, cand mergeam la orele de religie...de fapt, noi nu mergeam la orele de religie. Memorabilele ore de dirigentie, deci domnu' sa ma sune mama, deci domnisoara aia e fusta? Dacia gri, furia rosie, servieta cu "Conduc exact ca tine!", perlele spuse de dirig vor ramane in istorie si poate cine stie peste 10 ani, pe strada poate ca vor trece masini si sirene. 

Privim inainte, dar vom intoarce uneori capul la anii de liceu. Indiferent pe unde ne va purta viata, intotdeauna ne va lega un lucru, pentru ca exista viata si dupa Saguna, dar tot legata de Saguna !

Poate ca-n timp ne vom schimba

Si peste piedici poate ca vom da

Dar vom ramane darzi si optimisti

Cum le sta bine unor sagunisti!

Anii trec, uneori prea incet, alteori prea repede.

* The whispers *

E calm, e liniste si e frumos.

Nu am nevoie de nimeni sa-mi faca ordine in ganduri si sa le sorteze, pot face si singura asta. Eu sunt cel mai important om, in ochii mei eu contez cel mai mult, si am si de ce pentru ca oamenii vin si pleaca si din cand in cand unii decid sa ramana, dar oricum, toata viata trebuie sa traiesti cu tine, lasandu-i la o parte pe altii.

Oricate sfaturi sau pareri ai cere de la altii, tot ca tine vei proceda. Indiferent ce se intampla in vietile altora, iti vei asculta instinctul, ce e cu ei nu trebuie sa fie si cu tine. Se spune ca desteptul invata din greselile altora, dar prostul nici macar din ale lui. Eu zic ca nu e adevarat pentru ca daca le vei spune amandurora ca acea ceasca de cafea e fierbinte, desteptul va pune doar un deget, in schimb prostul o va apuca cu toata mana. Ce consider eu o greseala nesemnificanta, altul o poate vedea ca pe o catastrofa, si pe buna dreptate pentru ca ne raportam la alte sisteme.

Nu te astepta ca toti din jurul tau sa te vada la adevarata ta valoare, pentru ca tu ar trebui sa te cunosti pe tine inainte de a avea pretentia de la altii sa faca asta. Tu ar trebui sa stii ce te face fericit si cand cel de langa tine e cel de care ai nevoie si nu doar cel pe care il vrei. Tu trebuie sa stii ca cel mai mare control pe care il deti e asupra ta, si in momentul acela realizezi ca tu nu vrei oameni alaturi de tine ca sa te faca fericit, pentru ca tu esti deja fericit, doar ca vrei sa iti imparti fericirea si cu altii. Nu ai nevoie de oameni doar pentru ca ii iubesti, iubesti pentru ca ai alaturi de tine oameni frumosi. Zambesti in primul rand pentru tine si in al doilea rand pentru altii. Fiecare zi este a ta si o poti trai intocmai cum iti doresti. Nu ai nevoie de nimeni sa iti reaminteasca cat de mult insemni, ar trebui sa stii singur asta. Unii spun ca e inutil sa speri, dar nu e, speranta e singurul lucru cu care raman multi oameni pentru ca in rest nu mai au nimic.

Fericirea nu vine asteptand, trebuie sa muncesti ca sa fi fericit, trebuie sa speri, sa inveti, sa o cauti, sa lupti chiar si dupa ce ai castigat-o de partea ta. Fericirea e acolo unde vrei tu sa fie. Trebuie doar sa stii ce intrebari sa spui, si e simplu sunt intrebari la care le sti raspunsul, intrebari pe care nu ti le pui pentru ca nu te intereseaza continuarea lor si mai sunt si intrebarile la care pur si simplu nu vrei sa le sti raspunsul. Nu ai nevoie de prea multe explicatii.

Dam vina pe societate, dar noi suntem societatea. Nu ne plac regulile, dar noi le facem, le putem schimba oricand. Poate ca ar trebui sa devenim putin mai constienti de capacitatile noastre. Nebunii sunt cei care cred ca o sa schimbe lumea, pentru ca eu sunt cei ce chiar o vor face. Miracolele exista si nu sunt neaparat un dar divin, miracolele le pot face si oamenii. N-ai nevoie de printi sau printese, te ai pe tine.

Ce cauti tu de fapt?

Libertatatea: de a nu vrea nimic, de a nu ma astepta la nimic si de a nu depinde de nimic.  

Trust yourself. Create the kind of self that you will be happy to live with all your life. 

* Pinky Promise *

Promitem multe, atat noua cat si celor din jurul nostru. De la lucruri mici, pana la lucruri mari, promitem sentimente marete, incredere, prietenie, promitem iubire. Si cati isi respecta promisiunile? Cati oameni au spus ca vor ramane si cu toate astea au plecat si te-au lasat? Cati oameni au spus ca nu vor renunta la tine si totusi au facut-o? Cati oameni ti-au spus ca te iubesc si cu toate astea au uitat cand ti-era lumea mai draga? Cati nu ti-au spus ca vor trece peste orice si cati au ramas cand ai avut cea mai mare nevoie de ei?

Eu nu mai cred in promisiuni, prea multe sunt uitate, prea multe sunt incalcate, pe multe dintre ele le sterge timpul si altele ne prefacem ca nici nu au existat. Promisiunile nu sunt altceva decat niste eufemisme, avem nevoie de ele, pentru ca avem nevoie de speranta, trebuie sa credem in ceva, pentru ca stim ca la sfarsitul zilei, buna sau rea, macar ramanem cu ceva. Si totusi de ce o facem ?

Oare daca iti promit ceva te ajuta mai multa? Schimba cu ceva situatia? Te face sa te simti mai bine? Poate pe moment da, iti ofera un oarecare confort, siguranta, oricat de mica ar fi ea, si dupa? Te-ai gandit ce ai sa faci dupa? Bineinteles ca nu.

M-ai supraapreciat si mi-ai subestimant sentimentele, ti-a fost frica ca nu te iubeam indeajuns de mult poate, ti-era frica ca am sa plec si am sa te las, ti-era frica ca nu cumva sa ma trezesc intr-o dimineata si sa-ti soptesc ca nu te mai vreau. Ti-am promis candva ca nu am sa plec, mi-am promis si mie ca voi ramane, indiferent ce se va intampla, nu voi fi eu cea care va pleca, cum a facut-o in nerepetate randuri cu altii, dar nu aveam sa iti fac asta tie. Ti-am promis ca voi fi acolo, ca nu te voi lasa la greu, pentru ca pe atunci nu aveam frica de nimic. Ti-am promis ca nu voi pleca ca un copil speriat cand ne va fi greu. Ti-am promis ca am sa lupt pentru noi, pana si in locul tau cand nu vei mai putea.

Am stiut, am stiut inca de la bun inceput ca nu eu voi fi cea care va renunta, mai tii minte cum ne tachinam cu asta? Mai stii cum mereu trebuia sa ai ultimul cuvant, intotdeauna ai spus ca eu nu voi sta. Dar vezi,cu toate astea nu te-am lasat, desi as fi putut face asta de nenumarate ori, as fi putut pleca cand ti-era lumea mai draga si nu m-as fi uitat inapoi nici macar o secunda, as fi putut pleca la fel de usor cum am venit, dar nu meritai asta, caci erai un om frumos cu suflet cald.

Azi nu mai cred in promisiuni !

Trebuie să-ţi pui palmele la urechi atunci când auzi “jur” sau “pentru totdeauna”, ştiam că oamenii se schimbă ca anotimpurile, că marile iubiri le poţi repeta la nesfârşit dacă ai cu cine. I-am zis şi eu că n-am nevoie să-mi promită nimic. Am învăţat de mult că nimic nu durează pe lumea asta şi mă aştept ca în orice zi eu să mă mut în altă parte. Că n-o să mă mai vrei tu aici, că eu să plec eu atrasă de o casă mai mare sau o să-mi caut visele într-un cort pe malul mării, asta nu ştiu, dar nu-ţi permit să-mi dai motive de reproş mai târziu. Deci nu-mi promite nimic. Să ştii că în ziua când o să aud primul “promit” de la tine, îmi fac bagajele şi mă duc unde văd cu ochii. Îmi place prea mult în sufletul tău şi refuz să plec altfel decât cu amintiri frumoase din el. 

Fara promisiuni, te rog.

* The heart of the matter *

Poate ca mi-ar fi placut sa traiesc alte vremuri- marile bulevarde, serile de dans, cinematografele, rochiile, spectacolele, ateneele, balurile, jocurile, cantatul la chitara, lectiile de dans, teatrele de vara.

Pe atunci era altfel, oamenii erau fericiti in simplitatea lor, nu aveau prea multe, dar tot ce aveau era al lor si pretuiau, pe atunci nu pomeneau de divort dinainte sa se casatoareasca, si poate pe atunci exista iubire adevarata, suflete pereche, si dragoste capabila sa treaca peste orice. Nu aveau nevoie de mult, credeau in ceva, aveau speranta si isi doreau un viitor mai bun pentru copiii lor, cat de bun s-a dovedit a fi, nu stiu. Pe atunci oamenii conduceau lumea, nu tehnologia, informatia nu era la un click distanta, sarbatorile erau petrecute in familie si pe atunci oamenii mai trimiteau scrisori. Sexul, nu era doar un act al placerii, ci si un gest al iubirii, era un lucru intim. Prieteniile nu se rezumau doar la iesit in oras. Oamenii nu erau superficiali.

As minti daca as spune ca as renunta la ce am acum. Stiu, evolutia este un lucru firesc, este in natura umana, dar societatea evolueaza gresit, primeaza superficialitatea, conditia mediocra, se premiaza esenta aparenta omului, aplaudam asa zisii oameni mari, si ii sustinem pe cei ce sunt cel mai sus. Dorinta de a face ceva corect este considerata un handicap, sanctiuniile sunt suportate de o anumita clasa. Avem drepturi, dar nu prea stim care sunt. Fericirea se rezuma la masini, sex, haine, bijuterii, droguri si bani. Sentimentele sunt ascunse in spatele unor masti mult prea banale, toti iubesc, cu totii au iubit, toti sunt fericiti, cu totii au suferit. Unii cred in iubire, altii o considera un atasament. Copiii sunt facuti de dragul de a prelungi o casnicie. Educatia este ceva irelevant, respectul si-a pierdut statutul de pe vremuri, intelegerea este ceva atat de supraapreciat, sinceritatea are o forma falsa, fericirea este un rezumat al unui trecut glorios , credinta este un lucru de mult apus, speranta abia isi mai are rostul in dictionar, si in ceea ce priveste relatiile, sunt niste simple impartasiri ale unor momente, timpul este ca intotdeauna vesnic, mai putin timpul nostru. 

Eu cred ca inca exista oameni cinstiti, oameni cu tarie de caracter si cu coloana vertebrala. Eu stiu ca undeva credinta mai exista, speranta nu a disparut complet si oamenii inca nu s-au transformat in niste simple masinarii. Eu cred ca mai exista oameni cu adevarat fericiti, iubire adevarata si sentimente si cuvinte frumoase pentru a descrie fiintele umane. Eu cred ca orice apus isi are rasaritul. Eu pun pret pe relatii, eu inca cred in iubire, in oameni cu sufletul frumos. Superficialitatea poate fi inlocuita oricand, intelegerea poate reveni la statutul ei initial, impreuna cu respectul. Educatia chiar conteaza si fercirea exista cu adevarat. 

Refuz sa cred ca ne-am pierdut de tot. 

* Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume "

Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.
Oamenii se impart in doua categorii, cei ce cred in schimbare, si cei care nu vad lucrul asta posibil. Cei din prima categorie sunt mai norocosi, ei sunt cei ce vor realiza ca nu e nevoie de mult ca sa schimbi lumea, ei sunt cei care spera la ceva mai bun si totodata cei ce muncesc cel mai mult- ei sunt luptatorii. Sa gresesti e omeneste, cu totii facem greseli, unele mici, altele mai mari, pe unele le putem repara, pe altele le uitam, si mai sunt si cele pe care trebuie sa le luam exact asa cum vin, pentru ca oricat am incerca, nu se pot repara. Obisnuiam sa cred ca a fi curajos inseamna sa te ridici si sa vorbesti, dar curajul uneori inseamna sa stai jos si sa taci. De prea putine ori spuneam lucruri frumoase oamenilor din jurul meu, de prea putine ori imi calcam pe orgoliu. Dar de ceva timp incoace, am inceput putin cate putin sa ma schimb, sa fiu omul pe care vreau sa il intalnesc. Nu pot sa am asteptari de la altii, daca eu nu ma ridic la nivelul asteptarilor mele, daca eu nu fac nimic pentru binele meu, de ce ar face altii? Mi se parea normal sa mi se acorde o a doua sansa, dar eu nu facem asta. Nu rezistam sa nu le platesc cu aceeasi moneda, nu ezitam sa ii fac rau unui om ce m-a ranit, si ma lasam afectata de lucruri care acum mi se pare atat de nesemnificante.
Dar nu regret cum eram, nu regret ce am fost, pentru ca doar asa am ajuns sa fiu omul care sunt azi. Inca de cand eram mici faceam schimbari, lucrurile care ne placeau atunci, poate nu ne mai plac azi. Gradinita, scoala, liceu apoi facultate, schimbarea e inevitabila, schimbarea e singurul lucru constant, acum tine de fiecare- nu cu totii o intampinam la fel, nu toti stim sa ne bucuram de ea. Pe parcursul vietii fiecare lucru pe care-l faci, fiecare om pe care-l cunosti, fiecare relatie, nu ai cum sa nu inveti ceva nou, fara sa si aplici, nu ai cum sa ramai acelasi om, cu acelasi mentalitate, aceleasi ganduri, aceleasi sentimente. Cel mai bun exemplu sunt eu, eu eram un om pentru care cariera era pe primul loc- pentru mine a deveni un medic excelent era cel mai important lucru. Nu puteam pur si simplu sa accept ca la un moment dat va trebui sa am un copil, va trebui sa imi intemeiez o familie, si numai cuvantul in sine presupune un copil. Nu mi-au placut copii ba chiar ii detestam, nu puteam sa concep ideea de a fi mama, pentru ca nu voi putea sa ma dedic familiei asa cum ar trebui, din cauza carierei. Dar cu ceva timp in urma am inteles.
Am inteles ca desi imi doresc o cariera in medicina, desi visez de cand ma stiu sa fiu medic, toate astea nu ar avea sens peste 10 ani daca voi si singura. Realizarile cele mai mari in viata unui om, sunt copii, cu ei ramai la batranete, cu ei mai treci inca o data prin copilarie, adolescenta, maturitate. Cand iubesti cu adevarat un om, cand iti intlanesti sufletul pereche, iti doresti sa ai un rezultat al iubii voastre, sa poti sa afirmi "uite are ochii tai si buzele tale". Inainte nu puneam pret pe lucrurile marunte, le consideram prea mici ca sa insemne ceva mult. Dar cu toate astea, lucrurile mici, lucrurile simple, cuvintele, zambetele, cafeaua si tigara intr-o dimineata insorita de primavara, plimbarile prin parc, pana si rasaritul.

 Oamenii te schimba, imprejurarile te schimba, timpul te schimba, viata, si cel mai important, tu te schimbi, si reusesti sa faci asta abia in momentul in care realizezi ca puterea cea mai mare pe care o deti e asupra ta. Nu exista nu pot sa ma schimb, doar nu vreau sa ma schimb, dar fie ca vrem, fie ca nu, in final tot la asta ajungem, si nimeni nu a zis ca daca incepi mai devreme vei avea de pierdut, doar sa nu fie prea tarziu. Oamenii sunt capabili de multe, atat de multe incat uneori uitam asta, si ne repetam zi de zi " nu pot sa" si "mi-as dori sa", si cu toate astea prea putini incercam. Ne punem alarma sa sune in fiecare dimineata fara ca macar sa avem singuranta ca vom mai fi si maine. Spunem prea putine lucruri frumoase, judecam prea multi oameni, uitam sa zambim si sa fim cu adevarat fericiti, pentru ca desi stim ca timpul nu se opreste, timpul nu ne va astepta pe niciunl dintre noi, tot ne prefacem ca nu stim asta, pana cand va fi prea tarziu ca sa mai schimbam ceva.
 Fiecare are puterea de a decide ce e mai bine pentru el, ce il face fericit, ce drum trebuie sa aleaga, si desi nu ne putem schimba destinatia, avem posibilitatea de a alege alt drum pentru a ajunge acolo. Schmbarea este posibila, trebuie doar sa vrei sa o faci. Se poate! ORICE E POSIBIL !

* Even the sun sets in paradise *

Intotdeauna am vazut in filme, am citit in carti, am auzit de la oameni ca iubirea poate invinge orice, iubirea are puterea de a trece peste orice, dar oare cat de adevarat e? Oare cand iubesti nu gresesti? Nu il ranesti pe cel de langa tine catusi de putin? Nu rostesti la nervi cuvinte care se infing in suflet ca un cutit? Cuvinte, pe care nu le poti sterge? Oare nu esti egoist? Nu il faci sa sufere? Suntem oameni si gresim, e normal, si primim a doua sansa, a treia, a patra, la nesfarsit si uneori poate chiar nu o mai primim deloc. Dar nu asta e relevant acum, oare cat poti sa ierti? Cine stabileste limitele? Cine hotaraste cat si unde se pune punct? De iertat, iertam cu totii. Dar de uitat, cati uita cu adevarat? Iti spun eu, nimeni! Nu ai cum sa stergi cu buretele tot ce candva te-a afectat, nu poti sa te prefaci ca nu ai auzit cuvintele care ti-au mototolit sufletul ca pe o coala de hartie. Da, sufletele noastre sunt asemeni unei foi, suntem raniti mai indoim un colt, si inca unul si inca unul si mai sunt si momente fericite si le desfacem, si ajungem de unde am pornit initial, dar foaia? Foaia la fel ca si sufletele noastre nu mai e la fel, nu ar mai avea cum sa fie, si oricat ai incerca sa o repari, sa o faci la fel de perfecta cum era la inceput, nu poti, nu mai poti. Oare nu e la fel si cu iubirea? Chiar poate trece peste orice? Te poti trezi dimineata si sa te prefaci ca nu iti amintesti de trecut? Nu putem selecta amintirile pe care vrem sa le pastram si pe care nu. Putem doar sa alegem sa punem pret pe cele mai frumoase. Dar cum afecteaza asta iubirea? Oare nu o degradeaza catusi de putin? Multi spun ca daca ar fi inselati, ar ierta ar mai da o sansa. Dar ai putea sa traiesti cu frica ca daca s-a intamplat o data, se va intampla si a doua oara? Mereu te va roade gandul. Iubirea? Iubirea nu dureaza vesnic, mi-ar placea sa cred asta, mi-as dori sa cred asta, dar stiu ca nu e adevarat. Iubirea trece, ramai cu respectul si cu intelegerea, in final doar cu asta ramai. Poate ca uneori stam impreuna pentru ca ne atasam atat de tare de omul de langa noi, pentru ca ne-am acomodat, pentru ca ne e usor, pentru ca stim cum sa trecem peste greutati si cum sa intampinam fericirea. Ne cunoastem pe noi, si poate ca ne-ar fi greu sa o luam iar de la inceput. Poate ca ne-ar fi greu sa mai trecem inca o data prin ce am trecut ca sa ajungem in acelasi punct, de fiecare data. Suntem facuti ca sa ne potrivim cu adevarat cu un singur om, poate ca atunci cand il vom gasi, desi iubirea nu va dura vesnic, ce va urma dupa va fi suportabil, va fi placut deoarece va fi o intelegere, o comunicare cum nu a existat cu altcineva, poate asta e ideea, ca la finalul zilei, desi sti ca te intorci acasa de fiecare data la acelasi om, sa nu te deranjeze, ba din contra. Te iubesc şi te voi iubi întotdeauna, iar dacă şi după moarte oamenii iubesc, te voi iubi şi eu, şi mai bine cu tine în iad, decât fără tine în Paradis. (Dante Alighieri)

*Bring me sunshine

This year I lost my way.
And losing your way on a journey is unfortunate. But losing your reason for the journey... is a fate more cruel.
The journey lasted eight months. Sometimes I traveled alone. Sometimes there were others who took the wheel, and took my heart. But when the destination was reached, it wasn't me who'd arrived. It wasn't me at all.
And once you lose yourself, you have two choices. Find the person you used to be, or lose that person completely.
Because sometimes, you have to step outside of the person you've been, and remember the person you were meant to be. The person you wanted to be. The person you are.

Yes, losing your heart's desire is tragic. But gaining your heart's desire? That's all you can hope for. And if having that is tragic, then give me tragedy. Because I wouldn't give it back for the world !

*Wonderland

Cu totii avem o poveste. Unii prefera sa o pastreze pentru ei, altii spun doar o parte din ea. Putini sunt cei ce nu au secrete, putini sunt cei ce admit ca daca ar avea ocazia ar schimba un lucru din trecutul lor sau poate si-ar fi dat cateva palme peste cap cand ar fi fost nevoie.
In ziua de azi cu totii ne ascundem, cu totii fugim de adevar pentru ca, bineinteles avem o reputatie de pastrat si ce ar zice lumea, ce ar crede oamenii din jurul nostru daca ar afla, ne-ar judeca sau poate nici macar nu ar baga de seama?
Notiunea de iubire.. nu pot sa imi explic cum bunicii nostri inca sunt impreuna, cum nu s-au luat la bataie inca, cum au trecut atatia ani peste ei fara ca sentimentele lor sa se degradeze vreun pic. Cum au reusit? E greu, uneori mi se pare imposibil sa stai alaturi de un om toata viata, sa il iubesti sa il respecti, sa ai incredere in el, cum poti sa ai certitudinea ca nu te vei trezi intr-o dimineata si vei constata ca nu mai il iubesti pe omul de langa tine, atunci ce vei face? Vei alege sa traiesti alaturi de el din obisnuinta sau poate din prea multa comoditate. Bine si respectul are un rol important si totusi nu poti iubi un om o viata intreaga.

Dar asta ramane de vazut.

At the end of the day faith is a funny thing. It turns up when you don't really expect it. Its like one day you realize that the fairy tale may be slightly different than you dreamed. The castle, well, it may not be a castle. And its not so important happy ever after, just that its happy right now. See once in a while, once in a blue moon, people will surprise you , and once in a while people may even take your breath away.

*Vara

Vară.. imi e dor de vară!

Alte prostii. Alte zâmbete. Alte motive de a râde. Alte persoane. Alte locuri. Alte amintiri. Alţi oameni. Alte cântece. Alte voci. Alte speranţe. Alte vise. Alte sentimente. Altă ambiţie. Alte poteci. Alta eu. Alt tu. Altă ea. Alt el. Alţi noi. Alţi voi. Alte motive de fericire. Alt scop. Alţi oameni.

Aceeaşi fericire. Aceeaşi încredere. Aceeaşi voinţă. Aceleaşi trasee. Aceleaşi cabane. Acelaşi răsărit. Acelaşi apus. Aceeaşi mare. Acelaşi munte. Aceleaşi bănci. Aceeaşi putere.

Mai creştem cu o vară.

Parcă nu îmi vine să cred ce repede a trecut timpu' şi câte nu s-au întâmplat, câte s-au schimbat, cât ne-am schimbat. Unii în bine, alţii în rău, puţini sunt cei care au rămas la fel, dar nu asta contează acum. Chiar daca vara e cald, incredibil de cald de uneori ai impresia că te sufoci, cu bune şi cu rele vara rămâne vară, cu amintirile ei, cu povestea ei, cu oamenii ei, cu cântecele ei, nu e vară la fel.

Îmi e dor de munte, un dor nebun. Atât de puţini oameni mai merg pe munte şi cunosc traseele, şi potecile şi cabanele şi cântecele de munte, prea puţini ştiu ce înseamnă să pleci de la oraş să te propteşti pe iarbă după câteva ore de mers şi să te uiţi în jur, să stai la o cabană, dar să mergi şi cu cortu'. Şi focul de tabară în jurul căruia toţi se adună, şi cântă, şi dansează.

E trist când te uiţi în jur şi tot ce vezi sunt oameni care zac toată ziua în bar cu ţigarile în bot, cu băutura sub nas şi pe care dacă îi intrebi dacă au fost vreodată pe munte- şi nu mă refer la bucureşteni care merg cu maşina până în uşa cabanei, cel mai probabil vor spune "Cum să nu am fost pe Tâmpa când eram mai mic,am urcat pe drumu' vechi de Poiană, super tare, se pune?"

Îi mai văd din când în când pe unii îmbrăcaţi de parcă merg la parada modei, acum un an pe la 7 Scări, loc unde poate oricine să meargă, am avut marea surpriză de a întâlni un cuplu până în 25 de ani zic eu. Ea frumos aranjată, cu rujuleţ roz pe buze, cu unghiile făcute, cu pantaloni de marimea unui serveţel, geantă şi opincuţe, eu tot nu am înţeles ce făcea mult stimabila don-şoară cu poşeta după ea? şi când zic poşetă mă refer la o chestie micuţă în care îţi încap maxim nişte farduri. Iar domnul, avea adidaşi de la Nike, blugi 3/4, ochelari de soare pe cap, ca don-şoara menţionată în rândurile de mai sus, şi un tricou chicios, strâmt şi plin de briz brizuri.

Un alt exemplu, pe vremuri Cabana Diham nu era chiar atât de modernă şi înainte oamenii nu mergeau cu maşina până în faţa cabanei, şi înainte oamenii când voiau să meargă cu cortul mergeau în locuri unde ştiau că o să fie nevoiţi să se descurce în a-şi căra apă, a-şi face de mâncare, şi nicidecum nu îşi amplasau corturile la nici 50 de metri de cabană.

Nu mai ţin minte la ce cabană eram cu grupul şi era seara când făceam focul de tabără, ne adunam în jurul lui şi începeam să cântăm, când ne-am trezit că mai erau şi alţii, beţi, lemn, care aveau un mini foc de tabără puţin mai departe decât noi, şi în loc să cânte cât să ne auzim şi noi, urlau, cântau manele, înjurau, mâncau semiţe, peturi de bere aruncate, de parcă cineva era obligat să vină să adune după ei.

Nu mulţi sunt cei care ştiu ce atmosferă e sus pe munte,tu cu prietenii tăi, cu chitara, caiete de cântece, foc de tabără.

Şi nimic nu se compară cu durerea de picioare pe care o capeţi după ore întregi de mers, cu priveliştea de sus, cu aerul proaspăt şi cu somnul de după.

Păcat tot mai mulţi oameni uită de asta.

*Marea

Intotdeauna mi-a placut marea. Marea inseamna liniste, infinit, putere, marea- un amalgam de nuante albastre si verzui.
Imi e dor de mare si de tot ce tine de ea. Imi e dor de taberele la mare cand ne trezeam dimineata pe furis doar ca sa prindem rasaritul, ne ascundeam sa nu ne vada nimeni si alergam desculte pe coridorul lung ce avea dintr-o parte in alta pe mijloc un covor mare si maroniu, iar pe marginile lui, gresia crem de care iti lipeai picioarele cand veneai de pe plaja.
Rasaritul- ce dezamagite eram cand ajungeam mai repede, si nefiind imbracate gros stateam pe nisip imbratisate si dupa ne intorceam in camere unde asternuturile pareau incredibil de calde si confortabile.
Imi e dor de mare. Pe langa faptul ca nisipul ardea mai erau si scoici care te intepau, paharele de bere care tind sa cred ca faceau parte din decor. Soarele care facea orice altceva numai sa incalzeasca apa marii cat sa nu fie rece nu. Caldura care devenea insuportabila uneori, costumele de baie atat de colorate si de diferite, cremele cu protectie solara, umbrelutele si saltelele nelipsite de altfel, bulgarii de gheata cu fel si fel de siropuri pe ei, inghetata- o varietate de arome. Nu am cum sa uit putinele tarabe cu fructe si supermarket-urile mereu pline seara. Parcul de distractii de unde nu plecai fara porumb fiert, pufarine, pufuleti sau vata pe bat. Mese pline de bratari fosforescente, ochelari de soare, scoici, magneti si fel si fel de alte kitchuri. Sa nu uit de tatuajele cu henna care erau foarte la moda.
Imi e dor sa stau pe plaja, sa ascult muzica sa citesc o carte buna, sa fumez o tigara si sa beau un ceai rece cu gheata si lamaie.

Imi e dor de mare...